Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2017
other · adoptat tacit
Nicoleta Ramona Dinu
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
În primul rând, doresc să afirm faptul că Grupul USR susține adoptarea acestui proiect de lege prin voturile sale, însă dorim să subliniem următorul aspect: considerăm că este nefondat optimismul Guvernului prin care se estimează ca această categorie de măsuri orientate către export să aibă o contribuție de 3% la creșterea economică în anul 2017.
Trebuie să nu uităm faptul că în România vorbim despre exporturi nete negative și înseamnă că, printr-o astfel de măsură, pentru care avem o alocare bugetară de 40 de milioane de lei, dorim să obținem efecte atât de mari până la a avea o balanță comercială pozitivă și o contribuție la creșterea economică de 3%.
Amintesc că exporturile României sunt în valoare de 4,9 miliarde de euro și nu pare realist ca, prin 40 de milioane de lei, să obținem toate aceste lucruri, încă o dată: contrabalansarea exporturilor, deci o balanță comercială pozitivă și o contribuție de 3% la creșterea economică.
Ne vedem într-o situație imposibilă. Avem o țintă de creștere economică de 5,2% și o economie națională care funcționează ca o mașină în două viteze, respectiv consumul guvernamental și consumul privat. Celelalte două viteze, investițiile și exporturile nete, suntem sceptici că vor funcționa vreodată.
Mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.