Cornel Itu

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, „Libertatea presei este în pericol”

Politicienii de la putere urăsc ziariștii, cum urăsc și oamenii cu casele distruse de inundații care-și spun păsurile, cum urăsc profesorii care-și cer drepturile, cum urăsc pensionarii care n-au acceptat să li se reducă pensiile. Politicienii de la putere au ajuns să-și urască propriul popor, popor ce nu mai acceptă minciuna, batjocura și crasa lor incompetență. Iar ziariștii, cu minusurile și plusurile lor, ca toți oamenii, sunt cei ce scriu despre starea de spirit existentă, despre calvarul prin care trece România sub conducerea lui Traian Băsescu și a camarilei sale, ceea ce nu convine și exasperează, ceea ce produce prăbușirea în sondaje a acestor oameni pricepuți doar în nepricepere, încolțiți de teama apropiatului lor sfârșit politic, ceea ce este inevitabil.

Asemuirea ziariștilor cu teroriștii, ca un risc pentru siguranța națională, într-un document al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a fost primul semn de netăgăduit, nedrept, revoltător și stupid, al urii față de presă. A urmat istoria cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010, umilitoarea creatorilor, printre care se numără și gazetarii, ceea ce a născut un imens scandal despre care am vorbit în declarația mea politică anterioară, când m-am solidarizat cu acești oameni de valoare, nestins încă, fiindcă bâjbâielile de ultimă oră ale Guvernului nu au reparat încă răul generat. Nu amintesc ieșirile bruște în peisaj ale câte unui potentat, zbârlelile câte unuia cu nervii slăbiți la presă, acestea sunt insulițe pe marea de ură a guvernanților față de presă, pe care ar dori-o obedientă și controlată, poate asemenea celei din Estul nu prea îndepărtat. Controlul asupra presei a devenit o obsesie a guvernanților, simptomatică pentru teama lor, în fond, pentru dorința lor arzătoare de a ascunde ce nu le convine.

Ca politician, nu ai cum să nu fi omenește nemulțumit de ce scrie câteodată vreunul despre tine, dar trebuie să accepți situația, face parte din regula jocului, nu poți să-i mulțumești pe toți, și să încerci să tragi o concluzie, dacă textul nu este vădit rău-intenționat, ca să vezi dacă ai greșit. Însă când aproape toți te critică, atunci ai o problemă. Ca în povestea cu insul căruia îi zice și al treilea apropiat că este beat și el se hotărăște, în final, să meargă să se culce, așa-i și cu actuala putere, numai că liderii ei nu recunosc că ar trebui să meargă să se culce, să se eclipseze.

Ca politician, fără să mă tem că greșesc folosind cuvinte mari, am convingerea că trebuie să încerc să veghez și asupra libertății presei, presă confruntată și așa cu grele probleme economice, care-i fac extrem de dificilă activitatea,

pentru că românii au murit în decembrie 1989 și pentru libertatea cuvântului, nu numai pentru căldură în case și alimente. Din această cauză, proiectul de lege depus la Parlament de un grup de parlamentari în frunte cu Silviu Prigoană, de trecere a presei scrise sub controlul Consiliului Național Audiovizualului, care să emită licențe publicațiilor și să le retragă la o adică, atunci când ziariștii nu ascultă comenzile politice, a fost pentru mine picătura care a revărsat paharul.