Vlad Tudor Alexandrescu

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Mă bucur că ajunge la plen această lege, care a fost inițiată de domnul deputat Iulian Bulai, de la USR, care a fost semnată de mai mulți deputați și senatori USR, printre care mă număr și eu, dar care a fost semnată și de foarte mulți deputați de la PSD – și senatori –, de la PNL, de la PMP. Sunt convins că acești semnatari vor susține în continuare acest proiect de lege.

În momentul de față, în România există aproximativ 57.000 de copii sub măsura protecției speciale. 18.000 dintre ei trăiesc în centrele de plasament și rezidențiale, după ce au fost abandonați de familie sau au suferit abuzuri în sânul acesteia. Dintre aceștia, aproximativ 3.200 de copii sunt declarați adoptabili, adică doar 5,7%.

Lipsirea copiilor de un mediu familiar adecvat limitează dezvoltarea personală și profesională a unui copil și, în același timp, menține un cost ridicat al serviciilor sociale în domeniul protecției copilului.

Legea pe care am propus-o își dorește să îmbunătățească actuala Lege a adopției, pentru a crește rata adoptabilității acestor copii.

Din nefericire, Guvernul a emis un punct de vedere negativ.

Noi am analizat punctul de vedere al Guvernului, l-am citit cu mare atenție și aș vrea să vă supun discuției următoarele aspecte:

În primul rând, Guvernul susține că nu este oportună o nouă modificare a Legii adopției, deoarece ea a fost recent schimbată, în 2015, în 2016. Nu înțelegem acest motiv că nu e necesară o modificare a Legii adopției, câtă vreme Guvernul propune, pe de altă parte, spre dezbatere publică o lege de modificare și completare a Legii adopției. Ori e nevoie de o modificare a Legii adopției, ori nu e nevoie de o modificare a Legii adopției.

Mai departe. Legea pe care am propus-o modifică anumite etape ale procedurii adopției interne, și anume ca aceste etape să fie derulate prin organisme private autorizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu scopul de a accelera această procedură. Cu cât un copil e mai repede adoptat și integrat într-o familie, cu atât pentru el este mai bine. Guvernul ne transmite însă cu privire la acest aspect că acum, când vorbim, instituțiile

publice au capacitatea administrativă și personalul calificat necesar implementării adecvate a demersurilor impuse de derularea procedurilor de adopție. Realitatea tristă, relevată de numeroși reprezentanți ai direcțiilor de protecție a copilului, este însă cu totul diferită. Nu există în sistem, la momentul de față, nici această capacitate, nici personalul calificat pentru derularea într-un termen rezonabil a procedurilor de adopție. Dacă o să întrebați DGASPC-urile, o să vă spună că e o lipsă foarte mare de personal.

Și, în sfârșit și în ultimul rând, legea propune, de asemenea, schimbarea modalității de calcul al indemnizației pentru creșterea copilului. Cum poți mai simplu, dintr-un condei, să respingi o astfel de propunere? Spui că are impact bugetar și reproșezi inițiatorului legii că nu calculează acest impact. Evident, orice propunere efectivă cu impact direct în sistemul de protecție socială are un impact bugetar, dar este acesta un motiv suficient să respingi o astfel de propunere?