Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2019
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Alina Ștefania Gorghiu
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Nu e vina nimănui că s-a ajuns în această situație absolut ridicolă. Singura vină aparține Guvernului dumneavoastră, care a emis o ordonanță de urgență într-o materie foarte sensibilă fără să se consulte cu industria. Sunt sectoare întregi care contestă această controversată ordonanță, ajunsă în Senatul României, într-adevăr, în procedură de urgență și cred că ceea ce s-a întâmplat ieri în Comisia de buget, finanțe...
Mă tot uit, poate îl văd pe domnul ministru Teodorovici în sală, să-i spun că ar trebui să-i fie rușine pentru faptul că a uitat că este senator al României și, în loc să dezbată amendamentele tuturor venite în Comisia de buget, finanțe la această ordonanță, s-a derobat de calitatea de senator și a spus că Guvernul va discuta această ordonanță. Astăzi suntem martorii unor surse publice care spun cum, din două în două zile, Guvernul mai discută situația Ordonanței nr. 114 cu diverși oameni din industrie, cu diverși miniștri, în timp ce ordonanța, stimați colegi senatori, este în Parlament.
Ar fi o mare greșeală să lăsăm capul jos, să ne facem că problema Ordonanței nr. 114 nu există. Taxa pe energie, taxa pe industria bancară și multe altele sunt controversate, au ridicat probleme mai ales în coaliția dumneavoastră, aflată la guvernare, și cred că aceste probleme trebuie discutate niciunde altundeva decât în Parlament.
În materie de procedură, eu vreau să vă fac o solicitare, alături de colegii mei, domnule președinte de ședință, stimați colegi, ca, în măsura în care dumneavoastră considerați că art. 93 alin. (5) nu permite prelungirea dezbaterii de la 30 de zile cu un termen de două săptămâni, să înregistrați această solicitare pe ordinea de zi astăzi, pentru a putea fi dezbătut proiectul de lege referitor la Ordonanța nr. 114 astăzi.
Este jenant să lăsăm termenul de 1 martie să treacă și să nu facem o dezbatere în plenul Senatului, căci comisia n-a fost capabilă, din pricina domnului Teodorovici și a majorității, și să lăsăm proiectul de lege să meargă la Cameră în forma adoptată de Guvern, care știm că este șubredă, că are o grămadă de probleme care blochează economia.
Ca atare, aveți două propuneri în față, cât se poate de viabile din punctul meu de vedere, pe care urmează să le supuneți la vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.