Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2014
Informare · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Pentru restabilirea adevărului, pentru stenogramă, astă-toamnă, când ați procedat la aprobarea Ordonanței nr. 84/2013 pentru completarea și modificarea Ordonanței nr. 64/2009, de la această tribună v-am spus că eliminarea termenului de cinci zile e o greșeală.
Dumneavoastră ați spus: nu, nu e o greșeală, e bine ce facem.
Bineînțeles că Președintele României, în baza prerogativelor pe care le are, a retrimis ordonanța la comisie și acum toți cei care au greșit astă-toamnă vin, își pun cenușă în cap: ce bine e cu termenul ăsta de cinci zile, că, iată, și AM-urile au posibilitatea, au un termen în care să plătească. E corect, dar bine ar fi să înțelegem de la început ca atunci când opoziția transmite niște mesaje de aici, de la această tribună, să le luați în calcul și să vă manifestați ca atare.
Susținem proiectul de aprobare a cererii de reexaminare, așa cum a fost el adoptat de comisia de specialitate. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.