Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2012
Informare · respins
Eduard Stelian Martin
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Vreau să vă spun că, în cadrul raportului pe care-l avem cu toții, nu există nicio prevedere în care se interzice elaborarea planului de urbanism pentru întreaga unitate teritorială de referință. Se permite și pentru zone ale UTR-ului, ale unității teritoriale de referință.
De asemenea, aș vrea să specific faptul că, în esență, noi am schimbat, prin amendamentele noastre aprobate de comisie, modalitatea de finanțare a planurilor urbanistice zonale.
Noi nu am schimbat, sub nicio formă, suveranitatea autorității locale în ceea ce privește aprobarea acestor planuri urbanistice și n-am minimalizat sub nicio formă rolul arhitectului-șef și al structurii specializate din subordinea arhitectului-șef.
De aceea, noi credem – în urma consultărilor avute cu societatea civilă, cu ONG-uri, în urma lungilor dezbateri vizavi de acest proiect de lege –, susținem și eu cred că legea are o formă corectă, care va permite dezvoltarea urbanistică a României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.