Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 mai 2017
Informare · informare
Eugen Tomac
Discurs
Domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,
Vreau să felicit inițiatorul acestui proiect de lege. Cred că este esențial să privim cu recunoștință către toți cei care au avut de suferit. Mă refer aici la cetățenii români, indiferent de perioadă.
Și cred că lecția trecutului trebuie să ne învețe să fim mult mai prudenți la tot ceea ce se întâmplă astăzi în jurul nostru. Sunt oameni care au avut de plătit doar pentru că aveau altă credință, alt nume sau altă naționalitate.
N-avem cum să mergem mai departe, atât timp cât nu ținem cont de aceste tragedii care s-au petrecut pe teritoriul României.
Ca cetățean care este extrem de atent la tot ceea ce s-a întâmplat în istoria României, vreau încă o dată să-l felicit pe inițiator și să dăm un vot de recunoștință.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.