Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2013
Declarații politice · Trimis la votul final
Petru Movilă
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Domnule președinte,
Declarația politică se numește „Bugetul de stat pe anul 2013, în criză de sustenabilitate și moralitate”.
Stimate domnule președinte, Stimați colegi deputați,
În urma unor dezbateri lungi și aprinse, presărate cu încălcări flagrante ale procedurilor parlamentare ce au sfidat chiar și regulile constituționale, parlamentarii USL au girat un proiect de buget care împovărează și mai mult cetățenii României, afectați de inevitabila criză economică și financiară ce macină în aceste momente majoritatea statelor lumii. Putem reduce Legea bugetului croită de USL la următoarea teză: suprataxarea cetățenilor și a societăților comerciale pentru a hrăni un sistem birocratic greoi și supraîncărcat. Impactul acestor măsuri este simplu de imaginat: adâncirea crizei financiare și limitarea posibilităților de redresare a economiei.
După patru ani marcați de o criză financiară dură, timp în care guvernele anterioare au făcut eforturi intense pentru a păstra echilibrul economico-financiar și social din România, USL recreează cu minuțiozitate același cadru care a adus țara în criză, un buget care încurajează consumul, birocrația și populismul.
Astăzi avem în față un buget deja adoptat, ce-i drept și contestat, care are ca principale coordonate zeci de taxe și impozite mărite, un buget în care finanțarea investițiilor a fost diminuată cu 26%, un buget construit pe inflație. Toate acestea reflectă incapacitatea guvernanților USL de a oferi soluții economice concrete și propice pentru dezvoltarea societății românești.
Bugetul de stat pe anul 2013 va duce în scurt timp la scăderea nivelului de trai în România, deși USL a promis românilor contrariul, promovând cu maximă iresponsabilitate măsuri populiste, fără sustenabilitate în acest moment, precum: TVA la alimente de 9%, diminuarea contribuției pentru asigurări sociale cu cinci puncte procentuale, un salariu minim de 850 lei sau cota regresivă de impozitare. În schimb, observăm că acest buget este unul bazat pe creșterea taxelor și impozitelor, așa cum USL a promis că nu va face, încă de pe vremea când actuala putere se afla în opoziție.
Neputința și incapacitatea guvernanților USL de a închega un buget realist, fundamentat pe măsuri economice concrete, care să stimuleze mediul economic și să ducă la crearea unor noi locuri de muncă, s-au reflectat și asupra județului Iași, unde pleiada de parlamentari USL nu a adus un leu în plus.
Deși aflați în exercițiul guvernării, cu puterea în mână, context favorabil să-și implementeze promisiunile făcute înainte de alegerile locale, încă niciun proiect nu va prinde contur în timpul actualei guvernări, conform perspectivelor economice estimate de USL pentru următorii patru ani. Anul acesta, județul Iași a primit fonduri mai puține decât cele alocate de către Guvernele Boc și Ungureanu, contrar promisiunilor făcute de parlamentarii USL de Iași. Este cale lungă între vorbele și faptele celor de la USL!