Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Domnule președinte,
Din câte îmi aduc aminte, ieri am aprobat ordinea de zi pentru această săptămână. Ieri vă rugasem și insistasem ca dumneavoastră să respectați regulamentul și v-am și mulțumit, pentru că ați optat și ați aplicat exact ceea ce scrie în regulament.
În condițiile în care în fiecare moment, fiecare, cum are interesul politic sau înțelegerea pe care o are cu partidul de guvernământ, vine să solicite de la acest microfon, știu eu, în speța aceasta, trecerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre care în urmă să aducă beneficii grupului respectiv, cred că nu este corect.
Deci, domnule președinte, respectând regulamentul, vă rog să nu supuneți la vot, pentru a nu da curs acelui lucru care a devenit un motto în locul Regulamentului Camerei Deputaților și în locul intervențiilor deputaților: plenul este suveran.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.