Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Tudor Barbu
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Am ferma convingere că în sală nu există nimeni care să nu știe care este raportul – în Germania, să zic, sau în orice țară civilizată; Finlanda, nu știu, orice țară doriți, Estonia – dintre cel mai mare și cel mai mic salariu plătit de la bugetul țării respective. Cine nu știe asta n-are ce căuta în Senat.
Între doamna Merkel, cancelar al Germaniei, și portarul de la școala din Düsseldorf, o școală oarecare, salariul este într-un raport de 5 la 1, adică, într-o traducere simplă, cancelarul are de cinci ori mai mult decât portarul școlii, pentru că amândoi sunt plătiți din bugetul Germaniei. În România...
Îmi este teamă să fac acum o analiză, pentru că mi-ar lua foarte mult și ședința este limitată.
Să vă spun cam cum stăm cu salariile în România, pentru că am auzit invocați directorul de școală și primarul de comună. Păi, în România, vreau să vă spun că de la buget sunt salarii plătite – salarii de la buget plătite – de patru, cinci sau șase ori mai mari decât ale șefului statului, care știu că acum, vremelnic, se cheamă Băsescu, dar care, peste puțin timp, nu se va mai chema Băsescu. Șeful statului este o instituție. Iar în România am mers noi – și din păcate trebuie să mă includ în clasa politică, deși, la vremea aceea, nu făceam parte din ea, eram ziarist –, am mers până acolo încât păstrăm această aberație la un nivel de unicitate în Europa civilizată, da? Și acum venim să propunem... pentru că, bineînțeles, primarul este cel de care depindem atunci când vrem să facem europarlamentare cât de cât de succes, când vrem să punem șeful statului sau vrem să luăm un nou mandat în Cameră sau în Senat și, din păcate – din păcate spun și îmi asum, chiar dacă se uită și gorjenii la televizor, și au și acolo primari deștepți și valoroși –, noi suntem la mâna lor.
Dar ăsta nu este motiv să vii cu un astfel de proiect în plenul Parlamentului, când, după părerea mea – e o părere pe care mi-o asum politic, dar n-o ascund sub pavăza declarației politice, deci mi-o asum; dacă cineva vrea să meargă cu mine în proces, sunt dispus –, pentru mai mult de 10% din primarii din România nu merită să aibă loc această discuție, de vreme ce comunele lor sunt la limita unei sărăcii noneuropene, iar ei la limita unei bogății dincolo de acceptabil. Sunt și primari care trăiesc din indemnizație, din salariu. Sunt și primari care sunt necăjiți. Sunt și primari care fac lucruri corecte și bune pentru urbea pe care o conduc ca edili, dar să nu veniți să-mi spuneți acum că discutăm despre o lege care îi permite domnului Mazăre să se dea cu ski-jetul un pic mai pe banii noștri decât până acum.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.