Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2014
procedural · respins
Florian Dorel Bodog
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 24–29 martie 2014 20–21
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Împotriva cinismului și minciunii”.
## Stimați colegi,
În declarația politică de astăzi aș dori să adresez un apel pentru a combate două categorii de discurs politic, ajunse foarte populare în această perioadă, dar care produc foarte mult rău în societatea românească. Mă refer aici la discursurile cinice și la cele vădit mincinoase.
Există o categorie de așa-ziși politicieni de dreapta, care propovăduiesc de ani de zile beneficiile politicilor de austeritate. Ei admit că austeritatea face victime, dar ne promit că suferința va merita pe termen lung.
Personal, consider că austeritatea și-a arătat limpede limitele și riscurile. De aceea, cred că este nevoie să repornim pe drumul creșterii prin măsuri sănătoase de stânga, care să stimuleze economia și să asigure, în același timp, și echitatea socială.
Și aici mă întorc spre cel de-al doilea tip de discurs, care trebuie combătut de către toți actorii politici responsabili și onești. Este vorba despre discursurile belicoase, dar mincinoase ale unor colegi care, în mod voit și cu intenție de a manipula, așază semnul egalității între măsurile social-democrate de stânga și comunism.
Cei care cataloghează măsurile Guvernului Ponta drept socialism și ne amenință cu spectrul comunismului nu sunt decât niște oportuniști aflați într-o cursă contracronometru pentru a acumula simpatii și voturi politice. Am ajuns până acolo încât, după trei ani de alianță cu PSD, colegii să considere rușinoasă colaborarea cu noi, social-democrații.
Aș dori să-i întreb însă pe colegii liberali:
Când ați mințit: atunci când am constituit împreună USL sau acum, când ne criticați că vrem să continuăm proiectele începute pentru care românii ne-au acordat încredere?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.