Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2015
other · adoptat tacit
Niculina Mocioi
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Eu aș pleca de la prezentarea unor date, nu înainte de a le mulțumi și domnilor colegi deputați care susțin acest proiect.
Conform datelor Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 91% din cererile de emitere a unui ordin de protecție în cazurile de violență domestică din ultimii doi ani sunt solicitări ale victimelor femei. Violența împotriva femeilor este una dintre cele mai frecvente încălcări ale drepturilor omului din întreaga lume, deși statisticile existente la nivel național sunt incomplete, pentru că numărul cazurilor raportate este mult mai mic decât cel real.
Pot fi trase concluzii cu privire la caracteristicile sociodemografice ale victimelor violenței domestice. O femeie din patru, în România, este agresată fizic sau psihic de partenerul de viață, iar 75% din aceste cazuri nu au fost raportate, potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale.
Principalul argument pentru urgentarea soluționării acestei situații este acela că violența în cadrul familiei influențează negativ copiii, contribuind astfel la asigurarea perpetuării comportamentului agresiv ori al comportamentului de victimă în viața adultă a acestor copii martori sau chiar victime ale fenomenului.
De aceea, copiii au dreptul prioritar să fie protejați. În aceste condiții, multe femei rămân într-o relație abuzivă pentru că nu au bani, susținere sau ajutor, nu au unde să meargă atunci când sunt izgonite ori fug de acasă. Iar prin ordinul de protecție se evacuează temporar agresorul din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, sau instanța poate dispune suportarea de către agresor a chiriei sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori locuiesc sau urmează să locuiască, din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.
În consecință, Grupul parlamentar al PNL votează pentru adoptarea acestei propuneri legislative. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.