Gabriel Mutu

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor colegi,

Mi-am intitulat declarația politică de astăzi „Subsidiaritatea sau despre luarea deciziilor la un alt nivel”.

Pe scena publică din România a fost des invocat acest principiu, cu precădere în preajma momentului aderării la Uniunea Europeană sau al alegerilor europarlamentare. Construcția europeană nu deține însă monopolul asupra acestui principiu, acesta putând fi utilizat pentru domenii diverse.

Propunerea legislativă a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România pentru modificarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională a României pleca, într-o oarecare măsură, de la acest principiu. UDMR-ul, fiind un partid politic membru al PPE, s-a simțit apropiat, din punct de vedere ideologic, de principiul subsidiarității și a propus ca România să fie de acum înainte împărțită în 5 macroregiuni și 16 regiuni de dezvoltare.

Pentru mulți poate că este o nedumerire faptul că, la câteva zile distanță de când propunerea a fost pe ordinea de zi a Senatului, reiau acest subiect, dar nu trebuie să mire pe nimeni acest lucru. Și știți de ce? Pentru că această inițiativă legislativă, care aduce, prin propunerile sale, modificări

semnificative organizării administrativ-teritoriale, chiar și sub aspectul dezvoltării economice, a trecut miercuri de Senat prin adoptare tacită. Altfel spus, și noi, parlamentarii, am aplicat în procesul de legiferare principiul subsidiarității. Ce rost avea să dezbatem noi subiectul acesta când Cameră decizională este Camera Deputaților?

Prin urmare, din varii motive și în varii forme, noi, senatorii, am decis că nu mai are niciun sens să ne pronunțăm asupra acestei propuneri, în condițiile în care acest proces poate fi făcut mult mai bine de către deputați. Nu am făcut altceva decât să dovedim încă o dată, dacă mai era nevoie, că subsidiaritatea este un principiu aplicabil și atunci când vine vorba de procesul de legiferare din România, trecând legi mai mult sau mai puțin importante prin adoptare tacită.

Așadar, nu mai trebuie să ne mire atunci când presa sau, mai grav, cetățenii ne numesc iresponsabili, și tocmai din această cauză țin să precizez că este nevoie de o dezbatere serioasă atunci când vrem să facem modificări de acest gen. Știu și eu, la fel ca și dumneavoastră, că în România ultimilor 20 de ani orice proiect de împărțire administrativă a fost privit cu suspiciune, mai ales când propunerea a venit din partea celor de la UDMR. Viziunea arborată de cele mai multe ori de politicienii români a fost una greșită, pentru că s-a pornit de la premisa că orice tip de amenajare administrativă de acest gen presupune un preambul al autonomizării unor regiuni pe principii etnice.

A trecut însă perioada în care partidele naționaliste se opuneau vehement oricărui proiect de reamenajare teritorială. Astăzi, ca parte a Uniunii Europene, avem datoria de a fi organizați în regiuni de dezvoltare bine definite de cerințele Comisiei. Tocmai de aceea, o clasă politică precum cea românească trebuie să dea dovadă de maturitate prin acordarea unui interes deosebit unor astfel de proiecte legislative.