Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2007
procedural · respins
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor colegi,
Stimați și distinși colegi de la Partidul Democrat care aveți o privire absentă din sală, fac o precizare: mi se pare lipsit de bun-simț și de decență elementară să se profite de o chestiune de procedură pentru a se face declarații politice. Nu este prima oară. Și din partea colegilor de la Partidul Democrat nici nu ne așteptam la așa ceva� la altceva.
Aș vrea să mai fac o precizare, nefăcută de domnul președinte Văcăroiu. La ședința C.N.A. de astăzi au fost prezenți 10 din cei 11 membri atunci când s-a discutat despre alocarea de frecvențe și de licențe radio-TV.
Atunci când s-a pus problema alegerii președintelui C.N.A., cei doi reprezentanți ai Partidului Democrat au părăsit ședința și în urma demisiei domnului Valentin Nicolau nu a mai fost cvorum de ședință. Era bine dacă cei de la P.D. și-ar fi asumat și acest gest al „fugii de la locul faptei”. Bineînțeles că vor fi plătiți cei doi absenți din C.N.A., trimiși în consiliu de Partidul Democrat.
Aș vrea, însă, să fac o sigură precizare. Nu a fost vorba de niciun fel de troc politic, nici nu am făcut vreo înțelegere în această privință cu Partidul Național Liberal sau cu alte partide, ci pur și simplu am fost puși într-o situație inadmisibilă de către cei de la Consiliul Național al Audiovizualului.
Avem legea acestui organism în dezbatere la Senat și, probabil, va trebui să fim ceva mai drastici atunci când vine vorba de interesul public.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.