Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2010
other · retras
Raymond Luca
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor,
De la bun început, doresc să anunț plenul Senatului că Grupul parlamentar al PNL va vota ratificarea Acordului de securitate socială semnat între România și Canada la sfârșitul anului trecut.
Cu acest prilej, doresc să salut succesul diplomației române, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, și să remarc continuitatea în stabilirea priorităților și îndeplinirea obiectivelor de politică externă. Acest acord a traversat mai multe guverne de la începerea negocierilor, în 2008, și până la semnare, în 2009.
Mai doresc să adaug că de prevederile acestui acord va beneficia o bună parte din cei peste 200.000 de cetățeni canadieni de origine română.
Pentru ca acest succes să fie deplin, subliniez că va fi necesară încheierea unui acord similar cu Guvernul regiunii Quebec, dat fiind specificul constituțional al statului canadian.
De asemenea, mai doresc să folosesc acest prilej ca să îndemn Guvernul român să înceapă demersurile necesare pentru încheierea unui acord similar cu Statele Unite ale Americii.
Amintesc că această propunere a fost inclusă în recenta rezoluție a Senatului României, prilejuită de împlinirea celor 130 de ani de relații diplomatice între România și Statele Unite ale Americii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.