Pető Csilla Mária

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Piața muncii și egalitatea de șanse”.

Principiul plății egale pentru muncă de valoare egală reprezintă o politică de gen ce a fost introdusă în legislația românească în anul 2002, prin adoptarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați. Aceasta stipulează în articolul 4 lit. f) – „Prin muncă de valoare egală se înțelege activitatea remunerată care, în urma comparării pe baza acelorași indicatori și a acelorași unități de măsură cu o altă activitate, reflectă folosirea unor cunoștințe și deprinderi profesionale similare sau egale și depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic”.

Diferența de remunerare dintre femei și bărbați persistă în continuare în țara noastră, în ciuda implementării politicilor europene de gen. Printre problemele existente amintesc:

• inserția greoaie pe piața muncii a femeilor aflate în situație sau risc de marginalizare;

• lipsa consilierii în ceea ce privește îmbinarea fructuoasă a vieții de familie cu viața profesională;

• participarea scăzută la activitățile economice care asigură autonomie și independență financiară femeilor;

• diferențele obiective pe planul caracteristicilor individuale (vârstă, nivel de educație, experiență dobândită);

• diferențe pe planul forței de muncă (profesie, tipul contractului sau condițiile de muncă);

• diferențe pe planul întreprinderii (sectorul de activitate sau mărimea acestuia);

• experiența contează, în general, mult pe piața muncii. Bărbatul posedă, în medie, mai multă experiență decât femeia, astfel, nivelul lui de remunerare va fi, în medie, de asemenea, mai ridicat;

• există practici discriminatorii persistente pe motive de

## sex;

• femeile se concentrează într-un număr mult mai restrâns de sectoare și de profesii decât bărbații, sectoare și profesii care tind să fie mai puțin valorizate și mai puțin remunerate decât acelea în care lucrează predominant bărbați;

• stereotipurile influențează alegerea filierelor educaționale, dar și participarea la forța de muncă, femeile fiind mai deschise pentru obținerea unui program parțial de lucru;

• diferența dintre femei și bărbați subliniază faptul că aceștia nu au aceeași utilizare a timpului și că îngrijirea membrilor de familie dependenți este, în mod esențial, asumată de către femei;

• absența unor servicii de îngrijire a copiilor care să fie accesibile, abordabile și de calitate consolidează acest dezechilibru;

• în același fel, recurgerea la concediul parental rămâne o caracteristică dominant feminină;

• aproape 40% din femei lucrează în sectoarele sănătății, educației sau administrației publice, spre deosebire de doar 20% din bărbați;