Sănătatea românilor este sau ar trebui să fie pe primul loc* în lista de priorități a oricărui guvern, a oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depind viața și bunăstarea noastră, a tuturor.
Din păcate, actualul Guvern a însemnat o listă interminabilă de eșecuri, minciuni și inactivitate12 în domeniile-cheie.*
„Sănătatea nu este prioritate!”, ne spune ministrul Partidului Național Liberal de la finanțe.
Tot din păcate, deși nu ne așteptam să fie altfel, s-a confirmat că un domeniu atât de tehnic precum sănătatea și atât de important reprezintă unul din marile eșecuri ale Guvernului PNL, cu costuri grave și de neimaginat, cu repercusiuni asupra tuturor cetățenilor României.
După ce fostul ministru al sănătății a vrut să „privatizeze” sănătatea, actualul ministru PNL al sănătății se ocupă de „tunuri”, „vânzări de mască fără bon”, numiri controversate ale unor oameni în consiliile de administrație de la UNIFARM sau ANTIBIOTICE Iași, care să se ocupe doar de alte „tunuri”12, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măști la suprapreț. PNL minte, Ministerul Sănătății minte!*
Minte personalul medical care nu a avut materiale de protecție! Minte personalul medical care așteaptă stimulente! Minte personalul medical legat de plata orelor suplimentare și a sporurilor!
Minte populația României! Minte populația Bucureștiului! Minte că se testează populația!
Guvernul LuCOVID și Ministerul Sănătății blochează testarea prin sondaj demarată de primarul general al capitalei, doamna Gabriela Firea, care ar fi arătat care este realitatea despre pandemie!
Testarea prin sondaj de anticorpi începută de Primăria Capitalei ar fi arătat rata reală de infectare și nu ar mai fi permis Guvernului să măsluiască raportări oficiale despre evoluția pandemiei.
Guvernul se teme că studiul Gabrielei Firea ar putea să arate că restricțiile impuse au fost disproporționate, că am fost ținuți degeaba în case* și că economia s-a distrus de pomană! Nu vor testare reală, ci umilire națională!
Faptele vorbesc de la sine!
Încă de acum două săptămâni DSP București a analizat circuitele medicale de pe Stadionul Național, unde trebuia să se desfășoare testarea de anticorpi. Inspectorii s-au declarat mulțumiți și au comunicat că vor trimite avizul necesar. Însă formalitățile au fost blocate la ordinul politic al ministrului sănătății.
Ministrul sănătății nu și-a făcut treaba și nu a emis norme pentru testările COVID. De aceea, în lipsa unor reglementări naționale unitare, fiecare oraș face cum consideră, preia din practica internațională și aplică local, face testări în funcție de ce spații deține.
În continuare, în România, decizii majore, care afectează grav viața normală a milioane de oameni și starea economiei, se iau după bunul-plac al guvernării liberale, și nu pe baza argumentelor științifice, de tipul celor pe care le-ar fi oferit testarea de anticorpi.
Guvernul liberal are nevoie să întrețină frica și să prelungească starea de alertă pentru a dispune discreționar de banii publici și pentru a-și deservi clientela cu contracte atribuite direct și cu numiri în funcțiile publice bănoase.
PSD susține total inițiativa primarului general Gabriela Firea* și cere imperativ Guvernului Orban să permită testarea de anticorpi – componentă esențială a studiului științific realizat de Institutul „Matei Balș”, în colaborare cu PMB, ASSMB și cele șase primării de sector.
Este un proiect preluat din practica țărilor civilizate și care au luptat real cu noul virus, care va continua. Bucureștenii vor fi anunțați unde vor avea loc în continuare testările.
Guvernul Partidului Național Liberal și Ministerul Sănătății mint că pacienții cu afecțiuni cronice au acces la servicii medicale!
Mint că pacienții au acces la medicamentele necesare! „Scrisoare deschisă
Deschideți spitalele până nu este prea târziu!
Lipsa accesului la diagnostic și tratament pentru pacienții cu suspiciune de cancer, victime colaterale în lupta cu COVID-19.
Am început anul 2020 copleșiți de amenințarea unui nou virus și îl vom încheia cel mai probabil sufocați de cancer.
În ultimele trei luni, lupta împotriva COVID-19 s-a extins și în spitalele de pneumologie, iar majoritatea pacienților cu suspiciune de cancer pulmonar nu au mai avut acces la bronhoscopii și, drept urmare, la confirmarea diagnosticului și a unui tratament adecvat, care să le salveze viața.
Cancerul pulmonar avansează galopant, într-o dinamică similară pandemiei. E un cancer perfid, care, pe fondul crizei din sistemul de sănătate, pare scăpat de sub control. Situația este similară pentru toți pacienții cu suspiciune de cancer, pe toate formele acestei patologii. Dacă nu se acționează rapid și nu se facilitează accesul la diagnostic, vom avea încă un segment numeros de victime colaterale ale unui sistem care s-a dovedit neputincios să lupte pe două fronturi, cu COVID-19 și cu afecțiunile oncologice, iar în cazul deceselor prin cancer numărul este de ordinul zecilor de mii.
Acesta poate fi de fapt al doilea val al pandemiei de COVID-19, pentru care trebuie să ne pregătim cu toții.”
Am citit mai sus scrisoarea deschisă a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România! Nu o spune PSD. O spun bolnavii de cancer.
Guvernul Partidului Național Liberal și Ministerul Sănătății mint că investițiile în sănătate au loc și se desfășoară!
Mint când spun că este preocupat doar de lupta împotriva infecției cu COVID-19!
În plină pandemie, preocuparea Ministerului Sănătății și a Casei de Asigurări de Sănătate a fost să modifice statutul CNAS, pentru a schimba oamenii. Nu oamenii PSD. Ați schimbat într-o noapte 90% din președinții caselor județene de asigurări de sănătate.
În plină pandemie, cei mai buni manageri de spitale, numiți de PNL, sunt administratori de firme de pompe funebre, chelneri care au „școala vieții”, numai buni de a asigura „tunurile” Partidului Național Liberal.
Acum, când dezbatem această moțiune, sistemul sanitar se confruntă cu o criză profundă* pentru că actualul ministru ne-a oferit doar vorbe goale, doar îngrijorare și constatări sterile și nicio măsură care să ducă la o îmbunătățire a situației din sănătate: „Vom face! Ne gândim să...!”, la fel ca șeful său, LuCOVID.
Minte că avem medicamente!
Discutăm acum despre lipsa unor medicamente esențiale pentru bolnavii de cancer, pentru afecțiuni grave, autoimune, și nu vrem să aducem aminte de Euthyrox, de medicamentele ieftine pentru diabet.
De ce, domnule ministru, nu vă preocupați de asigurarea medicamentelor necesare bolnavilor cronici?
Faceți o analiză pentru fiecare medicament în parte, monitorizați, prin instituțiile pe care le aveți în subordine, coordonare, prin ANMDMR, necesarul de medicamente, utilizați comisiile de specialitate din subordinea ministerului, aplicați obligația de serviciu public în baza unui necesar, emiteți ordinul de încadrare a medicamentelor în categoriile de _clawback_ stabilite de Parlament și care oferă predictibilitate, încurajarea producției românești de medicamente!
Vă oferim noi soluții, domnule ministru, pentru că ele există!
Ați vorbit de investiții în sănătate, dar de când sunteți ministru toate investițiile în modernizare și reabilitare, în noi tehnologii medicale sunt blocate!
Tot blocat este și programul de dotare cu echipamente de radioterapie în sistemul public pentru pacienții cu cancer. Șapte buncăre sunt finalizate de spitalele autorităților locale și așteaptă echipamentele de la Ministerul Sănătății, care nu mai vin! Oare este și asta o formă de „privatizare” a sănătății românilor?
Vreți în continuare să tratăm pacienții cu arsuri în străinătate, domnule ministru? De luni de zile spitalele de mari arși, ce trebuiau construite la Timișoara, Târgu Mureș, „Grigore Alexandrescu” – București, așteaptă.
Proiectele pot aștepta, domnule ministru, pacienții nu! Urgentați aprobarea proiectelor pentru marii arși, care stau la aprobat la comisia interministerială!
Domnule ministru, timpul vorbelor, al ipocriziei și al minciunilor PNL a trecut!
Din păcate, dumneavoastră ne-ați oferit doar vorbe, nu și fapte! Este timpul să punem punct acestei situații. PNL în sănătate nu este o soluție!
Inacțiunea dumneavoastră, vorbele mari și atât sunt de fapt crime de care dumneavoastră vă faceți moral responsabil!
Ați acționat totuși. Ați acționat, ca membru al Guvernului, atunci când ați încercat de trei ori să preluați controlul spitalelor autorităților locale din România! Nu ați reușit și nu veți reuși!
Nu ați dat nimic comunităților locale. Primarii, consiliile locale, consiliile județene, oamenii au nevoie de sprijin! Ați acționat prost și ați pierdut. Nu spunem noi asta. O spun comunitățile locale, administrațiile locale!
Vă rog, domnule ministru, să răspundeți Parlamentului și românilor dacă este adevărat că persoanele numite de dumneavoastră în consiliile de administrație de la ANTIBIOTICE Iași, UNIFARM, DSP sunt membrii familiei lărgite.
Vă rog, domnule ministru, să răspundeți Parlamentului și românilor: de ce nu ați testat populația?
Vă rog, domnule ministru, să răspundeți Parlamentului, românilor și bucureștenilor: de ce ați întârziat testarea locuitorilor capitalei începută de Gabriela Firea?
Vă rog, domnule ministru, să răspundeți Parlamentului și românilor: când vă dați demisia de onoare?
Este timpul să lăsați sistemul sanitar pe mâinile unor profesioniști. Nu ne putem juca cu viața românilor!
Iar responsabilitatea noastră, a tuturor, stimați colegi, este aceea de a lua atitudine, indiferent de culoarea politică și simpatii, pentru că situația în sănătate a ajuns una disperată! Soluții! Acesta este cuvântul. Le putem găsi împreună, toate partidele.
Dar ajunge cu experimentele pe spinarea românilor!
E timpul să plecați, domnule ministru!* Să vă asumați eșecul major al dumneavoastră până nu este prea târziu! Vă mulțumesc.
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea este ancorată în susținerea agendei politice a partidului și a primarului propriu.
„PSD susține total inițiativa primarului general Gabriela Firea”