Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Cornelia Ardelean
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Eu aș vrea să fac un apel la dumneavoastră să plecăm puțin urechea și la această problemă demografică la modul serios, chiar dacă uneori colegii au gândurile mai negre în ceea ce privește problema demografică și familia, și chiar dacă uneori spun că sunt importante drumurile și mai puțin copiii. Drumurile trebuie să le folosească cineva și dacă nu ne vom gândi să creștem numărul copiilor vom fi în situația în care va fi târziu să venim cu sprijin pentru familie în vederea creșterii copilului, mai ales că această Ordonanță nr. 148 se și intitulează ordonanța prin care se vine în sprijinul familiei pentru creșterea copilului. Să respectăm titlul ordonanței, să analizăm la modul serios această problemă și să lăsăm orgoliile acum, că suntem în pragul campaniei electorale.
Propunerea nu este recentă, este mai veche, nu are nici o legătură cu campania electorală și v-aș ruga, stimați colegi, să votați această propunere legislativă.
Aș mai aduce încă un argument: tinerele mame care au venituri mari nici nu rămân acasă doi ani, ele rămân mai puțin acasă cu copilul, ele au cariere, au locuri de muncă la care nu vor să renunțe, și nu rămân acasă decât o perioadă mult mai scurtă. Într-un fel, se va compensa acest sprijin suplimentar către aceste mame prin faptul că ele nu rămân. Iar dacă rămân acasă cu copiii până la doi ani, este foarte bine, educația pe care o primesc copiii în sânul familiei este cea mai importantă și este importantă atmosfera în care cresc copiii, nu până la doi ani, aș spune cel puțin până la 3 ani.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.