Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Cornelia Ardelean
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
La art. 1 este un amendament respins, prin care se prevede ca persoanele fizice care au banii încă în depozite la BRD să fie și ei despăgubiți.
Argumentul este acela că au făcut acest transfer și argumentul Ministerului Finanțelor prin care spune că nu există o situație venită de la BRD nu mi se pare un argument corect, pentru faptul că, dacă cei din instituție nu și-au făcut datoria, nu înseamnă că cetățenii trebuie să suporte consecințele, și nu putem crea o discriminare, să-i despăgubim doar pe cei care au banii la CEC, și nu și pe cei care încă au în continuare banii în depozite la BRD.
Sper să susțineți amendamentul, stimați colegi. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.