Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2024
Declarații politice · respins
Ioan Cristian Haiduc
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați*,
Prezenta ordonanță instituie o serie de măsuri* în vederea finalizării obiectivelor de investiții incluse în Programul național de dezvoltare locală* etapa I.
În acest sens, s-a prevăzut dispoziția potrivit căreia pentru obiectivele de investiții incluse în PNDL etapa I, pentru care nu este efectuată recepția la terminarea lucrărilor, cu cel mult 3 luni anterior expirării duratei contractului de finanțare, beneficiarii pot solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prelungirea valabilității contractelor de finanțare cu o perioadă de până la 2 ani