Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Marin Pătuleanu
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2007 se stabilesc unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007.
În principal, această ordonanță de urgență are ca obiect instituirea unor măsuri constând, în principal, în prorogarea pentru semestrul al II-lea al anului 2007 a termenului prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, motivat prin faptul că, în perioada imediat următoare, procesul electoral nu se poate desfășura în condiții corespunzătoare din cauza climatului politic existent, astfel cum rezultă din preambulul proiectului.
Se prevede ca pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, Guvernul să emită o hotărâre, urmând a se aproba și programul calendaristic pentru acțiunile ce se vor desfășura până la momentul încheierii procesului electoral.
Față de cele de mai sus, vă adresăm rugămintea să analizați și să adoptați această ordonanță de urgență. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.