Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2008
other
Kovacs Carol Emil
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri financiare care constau în prefinanțarea schemelor de plăți directe pentru agricultură temporar pe seama veniturilor provenite din privatizare, până la finanțarea acestora din fonduri alocate de Comunitatea Europeană.
S-au avut în vedere prevederile Regulamentului Consiliului Europei nr. 1782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimul de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea unor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor, cu modificările și completările
ulterioare, art. 28 alin. (2), care stabilește că plățile directe pe suprafață se efectuează o singură dată pe an, în intervalul cuprins între datele de 1 decembrie și 30 iunie ale anului calendaristic următor.
În consecință, Ministerul Agriculturii, în numele Guvernului, vă supune spre aprobare acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.