Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2007
other · Trimis la votul final
Bogdan Cantaragiu
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,
Am adresat, pe parcursul sesiunii parlamentare trecute, mai multe întrebări și interpelări unor membri ai Guvernului prin care doream anumite precizări referitoare la activitatea ministerelor în cauză.
Nu cred că au fost subiecte sensibile ori cu răspunsuri greu de formulat, dar am constatat că, de cele mai multe ori, răspunsurile au fost ori întârziate, ori pe lângă subiectul întrebării.
Studiind site-ul Camerei Deputaților am constatat că acest lucru nu mi se întâmplă doar mie, în situația de față fiind și alți colegi.
Fără a face referire la alte persoane dintre dumneavoastră, o să amintesc doar câteva dintre cazurile care m-au determinat să formulez această declarație politică și, implicit, să-mi manifest nemulțumirea față de modul de redactare a răspunsurilor ce vin din partea ministerelor.
În data de 6 februarie 2007, sub numărul de înregistrare 2.394A, am adresat o întrebare ministrului sănătății, prin care doream să aflu care au fost dotările făcute în ultimii doi ani. De asemenea, solicitam să mi se aducă la cunoștință care este strategia ministerului pe termen scurt și mediu, precum și dacă se intenționează achiziționarea de ambulanțe și dotarea serviciilor județene în perioada următoare de timp.
În răspunsul înregistrat la Camera Deputaților sub numărul 1.396, din 28 februarie 2007, se arată sec că anul acesta este preconizată achiziționarea a 1.500 de ambulanțe de diferite tipuri, număr considerat a fi necesar la nivelul întregii țări. Ulterior, atunci când se răspunde celei de-a doua părți a întrebării adresate de mine, respectiv celei legate de strategia ministerului, precizarea este cât se poate de confuză.
Citez din răspuns: „Ministerul Sănătății Publice, împreună cu reprezentanți ai serviciilor județene de ambulanță și cu reprezentanți ai sindicatului «Ambulanța», a constituit un grup de lucru care are ca scop, printre altele, și elaborarea unei strategii pe termen scurt, mediu și lung în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor de ambulanță, care să fie în concordanță cu Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății, dar și cu normele europene în domeniu”.
Pe lângă aceste precizări, în răspunsul ministerului se mai face referire la Titlul IV din Legea nr. 95/2006 — „Sistemul Național de Servicii Medicale de Urgență și Prim Ajutor Calificat”, amintit tangențial pentru a sublinia legătura cu întrebarea formulată de mine.
O altă interpelare formulată care nu a avut un răspuns prompt a fost cea cu numărul de înregistrare 2.388B, referitoare la posibilitatea de a vota la alegerile pentru Parlamentul European a românilor din diasporă. Deși am depus-o în data de 21 februarie 2007, răspunsul (G5-1/7566) a ajuns două luni mai târziu, abia în data de 26 aprilie 2007.
Cum la momentul depunerii interpelării nu era vorba nici pe departe despre referendum în luna mai, cred că răspunsul trebuia să vină mult mai prompt. Oricum, realitatea a arătat de ce nimeni nu s-a grăbit cu răspunsul: la referendum, cetățenii români care au votat în afara țării au fost nevoiți să stea ore în șir la cozi pentru a-și exercita un drept fundamental.