Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Teoretic, noi suntem pentru această lege. Într-adevăr, legislația din România privind înregistrarea partidelor a fost, ca să zic așa, cam în urma a ceea ce se întâmplă în Europa, pentru că reglementările, mai ales acele prevederi privind teritorialitatea, au exclus existența unor partide regionale sau chiar locale, apariția acestor formațiuni politice care, pe anumite teme, în primul rând locale, pot foarte bine chiar să câștige mandate, chiar funcții de primari, președinți regionali, în anumite state.
Această reglementare, ca atare, este bine-venită. Poate am căzut dintr-o extremă în cealaltă, de la 25 de mii de semnături la trei semnături. A dispărut acea prevedere care este legată de un număr de județe, un număr de semnături în fiecare dintre aceste județe, inclusiv București.
Deci suntem de acord cu ideile de bază ale acestei legi. Problema, însă, se regăsește în celelalte legi pe care le adoptăm.
Deci degeaba fac eu să fie înregistrat un partid cu trei semnături. Acest partid, la primele alegeri generale, locale și parlamentare, va dispărea, va fi radiat, pentru că nu va reuși să candideze în atâtea locuri câte prevede legea, pentru că în legile electorale este o solicitare de 1% de semnături de susținere care deja, în anumite situații, este un vot foarte important.
Vom susține și la alegerile locale. Am menținut pragul de 5%, care permite mai ușor să intre un candidat independent decât candidații unui partid mic.
Ca atare, vom vota acest proiect de lege, dar legea, așa cum este ea, coroborată cu celelalte acte normative, de la finanțare până la legile electorale, va face ca degeaba să se înregistreze aceste partide mici, nu vor avea niciun cuvânt important de spus pe eșichierul politic din România. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.