Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2015
other · respins
Márton Árpád Francisc
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului 12–16
Discurs
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
În primul rând, am crezut că va fi și o intervenție de procedură, atenționând asupra masivei reprezentări a Comisiei juridice, de disciplină și imunități la aceste dezbateri, inclusiv cu susținerea unor rapoarte de către unii membri din alte comisii, care nu au fost sesizate în fond. Deci o lipsă destul de interesantă la dezbaterea unor legi, zic eu, importante.
În ceea ce privește această lege și observațiile, parțial pertinente, juste de altfel, printr-o viziune posibil existentă referitoare la întreaga legislație din România, adevărul e că momentan avem o legislație într-adevăr cu un prag electoral de 5% atât la europarlamentare, cât și de 5% la cele parlamentare, respectiv pentru coaliții un prag mai ridicat, care, într-adevăr, poate, din punct de vedere constituțional, nu este tocmai corect, deși, după cum am citit ultima susținere a Curții Constituționale, mi se pare că va fi cea mai justă găsită din posibilele modalități de reglementare.
Dar, deocamdată, în momentul în care s-a introdus eliminarea, de fapt, a pragului de înregistrare pentru partide la 3 persoane, 3 persoane pot înregistra un partid, s-a trecut la necesitatea de a fi susținut, pentru toate formele de vot, 1% pentru partide în circumscripția unde se candidează și jumătate din acestea pentru independenți. Adică, în cazul de față, socotind la o populație aproximativ de 20 de milioane de locuitori, 200, respectiv 100 de mii de semnături sunt de această natură.
Evident, dacă întreaga legislație s-ar schimba, așa cum dumneavoastră, de altfel, doriți și cu care eu personal aș fi de acord, pentru că eu am fost membru al unui Parlament în care multe partide erau reprezentate de un singur deputat, atunci s-ar justifica și modificarea acestei prevederi. Dar, deocamdată, pentru unitate de concepție, trebuie să rămână, până când se ajunge, eventual, la o altă soluție de a candida, respectiv de a accede în funcțiile elective, pentru că, după cum știți, și pentru autoritățile publice locale aceleași praguri funcționează, cu care iarăși noi nu suntem de acord.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.