Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Barbu
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor,
Raport asupra cererii de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
În conformitate cu art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată prin adresa nr. 315 din 2007 cu reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 495/2004, cerere formulată de Președintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Comisia pentru muncă și protecție socială a analizat în ședința din 19 septembrie 2007 cererea de reexaminare a legii mai sus menționate și obiecțiile formulate, iar în urma dezbaterii solicitării Președintelui României, de nepromovare a legii și de elaborare a unei legi care să privească un sistem unitar pentru toți funcționarii din instituțiile statului, a fost respinsă.
Pe cale de consecință, comisia susține textul legii astfel cum a fost adoptat de plenul Camerei în ședința din 26 iunie 2007, trimis spre promulgare în data de 2 iulie 2007.
Legea are caracter ordinar, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Exprimându-și votul 13 deputați, raportul a fost aprobat cu 8 voturi pentru și 5 împotrivă.
Cererea de reexaminare a fost respinsă și de Senat în ședința din 11 septembrie 2007. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.