Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 octombrie 2013
procedural · adoptat
Neculae Plăiașu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Așa cum menționa domnul președinte, sunt președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Numele meu este Plăiașu.
Referitor la proiectul care este supus aprobării dumneavoastră, aș vrea să fac câteva referințe, și anume: necesitatea adoptării acestui proiect este dictată, în primul rând, de punerea în aplicare și în România a Directivei Uniunii Europene 2010/78, directivă care, la rândul ei, prevede o serie întreagă de elemente cu privire la eficientizarea activităților de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.
În același timp, la nivelul Uniunii Europene, autoritățile care au activități de prevenire și combatere a spălării banilor au suferit o serie întreagă de modificări, în sensul că s-a creat, la nivelul Uniunii Europene, Autoritatea de Supraveghere Bancară, Autoritatea de Supraveghere a Pensiilor și Asigurărilor și Autoritatea de Supraveghere a Valorilor Mobiliare și a Piețelor.
Raportat la aceste prevederi din directivă, evident că și țara noastră trebuie să se așeze și să-și prevadă în legislație asemenea modificări.
Deci aceasta este una din principalele probleme care este prevăzută în Proiectul de modificare a Legii nr. 656/2002 și, în același timp, trebuie avut în vedere că a intrat în vigoare, în România, Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este funcțională și care trebuie să fie cuprinsă în textul actualei Legi nr. 656/2002 privind prevenirea și combaterea spălării banilor.
În același timp, Proiectul de modificare a Legii nr. 656/2002 este determinat și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, prin care se reorganizează Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În esență, acestea sunt principalele puncte pe care noi le-am prevăzut în Proiectul de modificare a Legii nr. 656/2002.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.