Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 decembrie 2015
procedural · adoptat
Valer Marian
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Cred că nu poate intra în discuție punctul 4 de pe ordinea de zi, întrucât, conform ultimului convocator de pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, de-abia în data de 16 decembrie, începând cu ora 15.00, este convocată ședința Consiliului Național de Integritate având ca obiect aspecte procedurale privind concursul sau examenul pentru ocuparea funcției de președinte al Agenției Naționale de Integritate.
În acest sens, vreau să arăt că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 144/2007, „numirea în funcție a candidaților admiși se face de către Senat, în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor concursului, potrivit regulamentului”. Iar în art. 21 alin. (9) se prevede că „rezultatele concursului sunt validate de Consiliul Național de Integritate, în termen de 15 zile de la soluționarea contestațiilor”. Or, ultimul act al concursului, interviul, a avut loc în data de 27 noiembrie, când au fost două convocatoare pentru Consiliul Național de Integritate: unul pentru o ședință de la ora 10.00, pentru desfășurarea interviului, și unul pentru o ședință de la ora 15.00, pentru comunicarea rezultatelor.
În consecință, rezultă clar că nu a avut loc validarea rezultatului concursului de către Consiliul Național de Integritate, aceasta urmând să se producă, potrivit convocatorului afișat pe site-ul ANI, abia în data de 16 decembrie. Ca atare, nu putem să validăm înainte. De aceea, solicit scoaterea de pe ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.