Minerva Boitan

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

În ultimele săptămâni, Guvernul Boc a reacționat foarte rapid și, sper eu, eficient, prin modificarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Este regretabil că această reacție a venit în urma unor accidente tragice, intoxicații și internări de urgență după consumul unor substanțe asimilate drogurilor ușoare, dar și mai regretabil este faptul că același guvern nu a avut nicio reacție în urmă cu aproape un an, când o candidată la Parlamentul European, în prezent europarlamentar, a susținut legalizarea drogurilor ușoare în România. Adevărul e că atât ea, cât și susținătorii ei – pe câțiva îi regăsim și în Parlamentul României – nu cunoșteau efectele reale ale acestor produse narcotice și psihotrope sau, de fapt, nu îi interesa ce impact pot să aibă aceste substanțe asupra adolescenților și tinerilor ușor de manipulat.

## Stimați colegi,

Am abordat aceasta temă pentru a atenționa clasa politică asupra riscului că unele declarații pot să genereze prejudicii personale, uneori incomensurabile, chiar dacă singurul scop este acela de a obține voturi sau simpatie. Orice declarație ar trebui să țină cont de contextul social românesc, așa cum este el la momentul respectiv.

În același registru, nu pot face abstracție de declarațiile domnului ministru Mihai Constantin Șeitan, privitoare la pensia de invaliditate, conform cărora 25% – 30% din acestea sunt ilegale.

Sigur, cifrele sunt impresionante atunci când te adresezi unui auditoriu nemulțumit și dornic să înțeleagă de ce trăiește din ce în ce mai rău. În acest fel, ai găsit vinovații pentru 3% din pensionari, aruncând anatema asupra unui corp medical aproape obișnuit că fiecare guvernare, în loc să aloce bani pentru sănătate, le aduce medicilor mai multe acuzații. Acești profesioniști în halate albe, care de cele mai multe ori fac trotuarul condiției umane, v-ar putea povesti multe despre profilul pacientului român, într-un sistem sanitar bolnav de lipsuri, aproape el însuși în stare de invaliditate.

Ca profesionist de elită în domeniul muncii, domnul Șeitan știe că există o relație directă între statusul economic și starea de boală, între starea de boală și incapacitatea temporară de muncă și invaliditate.

Atunci când cresc bolile invalidante, singurul domeniu la care suntem fruntași în Europa, cum ar fi cele cardiovasculare, tumori, TBC, accidente, când unul din

10 români suferă de depresie, când este demonstrată relația dintre stres și depresie, când posibilitățile de recuperare și locurile de muncă protejate sau adaptate sunt în documente, oare ce miracol ar putea reduce invaliditatea?

Oare statutul de pensionar de invaliditate să fie de invidiat? Oare cine îl poate recupera pentru muncă, unde și-n ce perioadă? Odată recuperat, cine îl va prelua? Cele câteva sute de firme închise în ultimul an? Și, dacă se recuperează somatic, nu se va îmbolnăvi psihic tot căutând un loc de muncă?