Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2013
other · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Multă lume a așteptat o decizie a statului român cu privire la un program vital pentru securitatea noastră națională.
Ar fi fost inacceptabil să continuăm să tolerăm ca statul român să fie privat complet de un mimim de forță aeriană și imaginea noastră ca stat NATO ar fi avut în continuare de suferit.
Evident, într-un moment greu pentru economie, pentru societate, pentru oameni, a investi în social sau în apărare e întotdeauna o decizie dificilă pentru oamenii politici și pentru decidenți, dar aș vrea ca această decizie, pe care eu o încurajez, chiar dacă nu este, probabil, cea mai fericită soluție din punctul de vedere al durabilității acesteia, chiar dacă probabil că în spate se ascunde un plan pe care domnul ministru Dobrițoiu îl cunoaște în fosta sa capacitate de a putea avea o perspectivă pe termen mediu și lung cu privire la securitatea noastră militară...
Vreau să fac și de aici un apel către Guvernul României și către Parlamentul României, către Senatul României, Camera noastră superioară, de a încerca să înțelegem că a fi printre țările din NATO care alocă cel mai puțin pentru apărare reprezintă un risc pe securitate națională.
Avem o obligație de a investi 2% din PIB, pe care l-am asumat în mod oficial, public, formal, solemn, toate guvernele, toate parlamentele, toți președinții României, în ultimii mai bine de 10 ani de zile. De aceea eu aștept în continuare ca și la CSAT, și la nivelul Guvernului, și la nivelul Parlamentului să vedem – și aceasta ar fi încurajarea mea – un plan de creștere graduală, modestă, dar fermă, an de an, astfel încât, până în 2016, să putem să ajungem la un buget al apărării care să ne permită să reapărem ca un aliat credibil în sânul NATO și în sânul Comunității Europene și euroatlantice.
Mai mult decât atât, aș dori să încurajez Ministerul Apărării Naționale, care întârzie de mulți ani de zile să vină în fața Parlamentului cu ceea ce în Statele Unite, în Marea Britanie, în tot ce înseamnă stat NATO emancipat și sofisticat... cu o abordare multianuală, pe patru ani de zile. În America se numește _Quadrennial Defense Review_ , cu care conducerea armatei, generalii americani, miniștrii apărării din America, secretarul apărării din America vin în fața Congresului american și iau o aprobare generică pe patru ani de zile, pentru a nu mai cârpi și improviza.
Votez cu foarte multă hotărâre acest proiect de lege, această decizie pe care, în sfârșit, statul român o ia, dar aș vrea să atrag atenția că nu putem să punem un petic pe o parte a înzestrării armatei române, pe o parte a ceea ce înseamnă mândria de a fi militar, pe o parte din ceea ce înseamnă dotarea militarilor, pe care îi trimitem în continuare, cu miile, în teatre de operațiuni, fără să putem să avem o logică coerentă de investiții în securitatea națională. Vremurile sunt tulburi. Securitatea națională nu este garantată absolut niciodată, oricât de solemne ar fi articolele de la NATO sau alianțele pe care noi le construim în continuare.