Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2017
Declarații politice · respins
Sirma Caraman
secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Bună ziua, doamnelor și domnilor senatori!
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței nr. 6/2017. Această ordonanță are ca obiect de reglementare modificarea mai multor acte normative.
Art. 1 modifică Ordonanța nr. 28/2013 privind Programul național de dezvoltare locală, prin completarea domeniilor de activitate cu iluminatul public, și clarifică categoriile de unități de învățământ care pot fi finanțate prin Ordonanța nr. 28/2013.
Un alt articol introduce reglementarea potrivit căreia obiectivele de investiții aflate în finanțare la 31 decembrie 2016, în baza Ordonanței nr. 28/2013, constituie etapa I a Programului național de dezvoltare locală, pentru care se vor asigura fonduri până la finalizarea acestora.
De asemenea, se instituie, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, care se derulează conform prevederilor Ordonanței nr. 28/2013, prin care se va asigura finanțarea a 9.500 de obiective de investiții noi introduse în program, din care 5.000 de obiective conform domeniilor, 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de unități de învățământ. Numai acele unități de învățământ care nu au autorizații de funcționare vor fi finanțate prin acest program.
De asemenea, se aprobă suma de 30 de miliarde de lei pentru finanțarea obiectivelor – celor 9.500 de obiective – și încheierea de contracte multianuale în baza creditelor de angajament.
De asemenea, se introduce dispoziția potrivit căreia, prin CNI, prin programul „Instituții de învățământ superior de stat”, să se asigure finanțarea a 30 de spații cu destinația de cămine pentru studenții instituțiilor din învățământul superior de stat.
O altă modificare este aceea a completării Ordonanței nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul de convergență, potrivit căreia beneficiarii care în prezent au suspendată rambursarea datorită faptului că sunt suspiciuni de fraudă și se află în diferite faze de investigație... s-au deschis conturi disponibile în Trezorerie unde vor fi virate sumele respective și vor fi... numai cu aprobarea Autorității de Management... vor fi virate aceste sume numai după finalizarea investigației. Având în vedere că la 31 martie România trebuie să depună declarația finală pentru Programul 2007–2013, s-a creat acest mecanism, ca beneficiarii care sunt în această situație să primească totuși sumele, iar acestea vor fi eliberate numai după ce se termină investigațiile.
Acestea sunt principalele reglementări ale ministerului nostru în această Ordonanță nr. 6. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.