Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Constantin Cătălin Chiper
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2012 are în vedere stabilirea regimului juridic al cărții electronice de identitate și al cărții electronice de rezidență și a măsurilor organizatorice și tehnice care fac posibilă implementarea celor două documente.
De asemenea, actul normativ stabilește dreptul la opțiune al persoanelor care, din motive religioase sau de conștiință, refuză eliberarea cărții electronice de identitate, acestora urmând a li se elibera cartea de identitate fără cip încorporat.
Concret, cele mai importante reglementări propuse vizează:
– stabilirea conținutului cărții electronice de identitate, care va conține date cu caracter personal, inclusiv datele biometrice ale titularului, în format tipărit și/sau în format electronic, certificate digitale, precum și elementele de particularizare și de siguranță;
– stabilirea funcției cărților electronice de identitate, care va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale ministerului sau terțe.
Față de cele prezentate, vă rog, doamnelor și domnilor senatori, să adoptați această ordonanță în forma adoptată de Guvern.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.