Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2017
Declarații politice · respins
Traian Băsescu
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Personal, și credeți-mă că o spun din experiență, am impresia că Parlamentul și prima Cameră sesizată, Senatul, au intrat într-un joc al populismelor, un joc pe care cred eu că nu avem dreptul să-l facem.
Spre exemplu, vrem să ne dovedim loialitatea – față de cine, nu știu – abrogând sau aprobând prin lege Ordonanța de urgență nr. 14. Unii colegi, din exces de loialitate, tot așa, neînțelegând față de ce, vor și 13, și 14.
Părerea mea – și nu o să intru în considerente juridice, pentru că sunt juriști destui aici, o pot face mai bine ca mine – e că oricare din acțiunile pe care le introducem va genera mai multă confuzie. Și eu pot să vă dau câteva articole din Constituție prin care să vă arăt, dar nu ăsta este scopul intervenției, prin care să vă arăt că vor apărea din nou discuții, dispute, confuzie.
De aceea, cred că o poziție matură a Parlamentului ar fi următoarea: lăsați 13 și 14 așa cum sunt!
13 este abrogată prin Ordonanța de urgență nr. 14, iar Comisiile juridice ale celor două Camere să ia toate deciziile Curții Constituționale și Directiva nr. 343 a Uniunii Europene, să facă toate modificările și, la momentul la care trecem toate modificările prin Parlament, modificările la Codul penal și Codul de procedură penală, abrogăm ambele ordonanțe – și 13, și 14. Le respingem. Cred că, altfel, intrăm într-un joc în care și judecătorilor le va fi greu să se descurce, anulând..., aprobând astăzi Ordonanța nr. 14, lăsând în suspensie Ordonanța nr. 13.
Părerea mea este că Parlamentul, Senatul, ca primă Cameră sesizată, trebuie să dea un semnal, că nu ne spun nici președintele ce avem de făcut, nici Guvernul, ci ne luăm treaba de for legiuitor și ne-o facem bine, prin constituirea unei comisii largi, Cameră și Parlament, cu cei mai experimentați juriști, cu consultări cu avocați, procurori și judecători, de aducere la zi a celor două coduri, inclusiv, inclusiv a legii de aplicare a codurilor, pentru că și acolo avem probleme de constituționalitate, în mod cert.
Concluzie: propunerea mea este să lăsăm cele două ordonanțe așa cum sunt și să trecem la un lucru temeinic de corectare a codurilor.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.