Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2007
deadline extension · respins
Gheorghe Funar
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Spre a vă face să înțelegeți mai ușor, domnul ministru Vosganian a recurs la exemplul cu gazele naturale, crezând că vom sări în aer. Nu este cazul! Vă dau un exemplu, pentru a înțelege mai ușor, cu petrolul.
Țițeiul românesc se extrage la un cost de circa 13 dolari barilul, dar la rafinare îl introduc, cei de la OMV, la prețul mondial de 96, mâine, poimâine, de 100 și ceva de dolari barilul, diferența dintre prețul mondial la care îl introduc la rafinare și costul de extracție pleacă la austrieci, și nu rămâne în bugetul statului român. Și mă surprinde că ministrul de finanțe al României nu vrea să intre în bugetul statului român acești bani.
Celălalt exemplu pe care l-a dat, cu gazele naturale, este ceva mai complicat. Dar românii nu pot înțelege de ce, în condițiile în care avem gaze naturale în România — nu în cantitatea suficientă și pentru populație, și pentru economia națională —, de ce alții, peste cuvântul și promisiunea domnului ministru Vosganian, ne anunță că vor mări de la anul costul la gaze? La început, doar cu vreo 30%, deși domnul ministru dădea o cifră mult mai mică, de numai 4%.
Îmi puneam și eu întrebarea, fiind un mic consumator de gaz, de ce mai avem ministru, dacă sunt alții peste dânsul care decid, împotriva românilor, prețul gazelor? Ce am câștigat că am privatizat gazele naturale din România, creșteri de prețuri fără niciun control? Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.