Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Vegh Alexandru
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,
Aș dori să intervin. Sunt inițiatorul unui amendament respins și vreau să intervin.
Cred că suntem în fața unui act normativ deosebit de important, care este așteptat de peste 3.000 de primari, nu ca să intre în insolvență, bineînțeles, și nici în criză financiară. Dar, dacă tot adoptăm o lege, să fie o lege bine gândită și să fie aplicabilă.
Sigur, în comisia de specialitate am adoptat câteva amendamente, care, cred eu, sunt de bun augur, în sensul că acele sume care sunt datorate de administrațiile publice centrale pe baza unor contracte și pe baza unor hotărâri ale Guvernului – și aici mă refer la proiectele de finanțare guvernamentale, Hotărârea Guvernului nr. 577/1997, Ordonanța Guvernului nr. 40/2006 – să nu fie luate în calcul în momentul în care se calculează acele îndatoriri de 15% sau de 50%. Este un lucru bun și de apreciat și cred că și majoritatea o să voteze în acest sens.
Eu am mai propus ca acel plan de redresare financiară să nu fie nevoie să fie avizat de Curtea de Conturi. Din câte știu eu, în momentul de față – și cred că o să fiți de acord cu mine –, Curtea de Conturi nici nu are în atribuții, în prerogativele Curții de Conturi nu intră acest lucru și cred că am complica mai mult o situație care este atributul autorității publice locale sau județene. Și am propus ca din textul legii să fie eliminat de la toate articolele „cu avizul camerei de conturi teritoriale”.
Cred că este suficient. Dacă mergem pe principiul enunțat ieri de domnul secretar de stat Gherghina, că facem o paralelă între modul în care se administrează special o firmă privată și autoritatea locală, unde se numește un administrator special, atunci nu mai vine nicio altă instituție să mai avizeze acel plan de redresare financiară. Cred că este suficient ca acea comisie, care este formată prin ordinul prefectului, să elaboreze acel plan de redresare financiară, fără a mai fi nevoie de avizul camerei teritoriale de conturi.
Cred că sunteți de acord cu mine și vă rog respectuos să fiți de acord cu noi și să adoptăm acest amendament aici, în plen, pentru că va fi în beneficiul autorităților locale și al bunei funcționări a acelui plan de redresare a autorităților locale. Și sper ca nicio instituție de autoritate locală să nu ajungă vreodată în această situație.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.