Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Verestóy Attila
Discurs
## Domnule președinte, Domnilor colegi,
Aceste idealuri naționale, nobile și, într-adevăr, de urmat, sunt lucruri pe care noi, teoretic, trebuie să le și ducem la îndeplinire.
Singurul lucru pe care l-aș adăuga: ca, în această comunitate de 27 de state, care vor fi, probabil, 28-29, și în această înșiruire să fie inclusă, cândva, într-un orizont previzibil, și Moldova. Are nevoie de aliați. Iar, din cele 27 de state, diplomația noastră trebuie să se apropie de acele state care ne sunt posibili și potențiali aliați în orice deziderat în care vrem să impunem ceva Uniunii Europene. E cunoscut că noi... țările mai est-europene, printre care, sigur, bine-cunoscuta grupare de la Visegrád, care conține numai cele patru state, pot să fie un aliat în aceste deziderate.
Probabil că în diplomația parlamentară, pe care noi o stăpânim, va trebui să introducem în ordinea de zi, în dialogul nostru parlamentar și o apropiere mai însemnată, mai consistentă, cu aceste state est-europene. Atunci, prevăd că, într-adevăr, vocea României nu va fi o voce singulară, nu va fi o propoziție adăugată față de celelalte state naționale care își vor exprima opiniile într-o problemă de această anvergură. Trebuie să avem puterea ca aceste idealuri naționale ale României să fie preluate, dacă nu de 27 de state, măcar de trei-patru state care ne sunt apropiate din punctul de vedere al intereselor noastre comune, față de un interes, hai să spunem, așa, de vest-european. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.