Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2015
Informare · informare
Nini Săpunaru
Discurs
Domnule președinte, Domnilor colegi,
Domnule ministru Daniel Constantin,
Ați declarat că până în martie 2015 Programul Național de Dezvoltare Rurală va fi demarat. Ați folosit pe nedrept 2014–2020 ca element de propagandă politică. Ați abuzat de el și de încrederea țăranilor români ca să serviți interesele electorale ale șefului dumneavoastră, Victor Ponta. Ați organizat cu fast chiar două lansări ale programului: una în mai 2014, iar cealaltă în martie 2015, ambele în prezența premierului și ambele fără nicio susținere legală de la Bruxelles, pentru că România a primit acceptul formal al Comisiei Europene mult mai târziu.
Draftul PNDR trebuia transmis Comisiei Europene cel mai târziu până la începutul anului 2014, dar l-ați depus cu o întârziere de șase luni, și atunci a fost depus un proiect plin de greșeli, așa că nu a fost aprobat. Din cauza incompetenței, proiectul PNDR v-a fost returnat de mai multe ori până la data aprobării, cu sute de pagini de observații.
La un simplu calcul matematic putem constata că draftul PNDR depus la 1 iulie 2014 a avut nevoie de un an ca să fie aprobat, la data de 26 mai 2015, pentru că ați primit multe amendamente de făcut, de parcă nu erați ministru al agriculturii de atâta timp.
Deși suntem la începutul lunii iulie 2015, PNDR nu s-a aplicat nici pentru 1% din proiecte, din cauza angajamentelor dumneavoastră neonorate, iar urmarea este că România a pierdut doi ani, doi ani din cei șapte în care putea accesa fonduri europene.
S-a solicitat Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, responsabilă cu aplicarea PNDR, ca ghidurile solicitantului și criteriile de eligibilitate să fie întocmite împreună cu beneficiarii proiectelor. S-a întâmplat așa, dar numai în declarațiile dumneavoastră politice.
În 2016, când sigur nu veți mai fi ministru, vom constata că accesarea fondurilor europene pentru PNDR 2007–2013 a fost mai bună decât cea actuală. Deja, la momentul ăsta, este mai bună decât cea actuală. În perioada 2014–2015 avem zero lei absorbție fonduri europene din noul buget al Uniunii.
O întrebare din multele: care este numărul cererilor înregistrate de APIA, începând cu data de 16 iunie 2015, pentru subvenții fără penalități, dar și pentru cele cu penalități?
De ce vă întrebăm acest lucru? Pentru că activitatea de depunere a cererilor de către fermieri la APIA nu s-a încheiat în termenul legal, ea continuând cu penalități pentru cei care nu au reușit să finalizeze această operațiune.
Bulversarea activității de depunere a cererilor de către fermieri la APIA pentru obținerea subvențiilor vi se datorează, domnule ministru Daniel Constantin. După informațiile noastre, paguba creată de dumneavoastră depășește 90 de milioane de euro, sumă calculată la o medie de doar 15 zile întârziere.
După ce că ați emis foarte târziu ordonanța privind subvențiile, Ordonanța de urgență nr. 3/2015 din 18 martie, actul normativ a trebuit să fie modificat de nenumărate ori, ca să poată fi aplicat, bineînțeles. Ați ajuns să faceți presiuni la Parlament, să prelungiți termenul-limită de depunere a cererilor numai să vă acoperiți greșelile.