Liviu Timar

## Domnule președinte, Domnilor colegi,

Odată cu aderarea României, normal că nici România nu poate să facă excepție și să nu plătească această taxă pe cota de zahăr, care este de 173 de euro pe tonă.

Aș vrea aici să atrag atenția asupra unui aspect. Dacă în Uniunea Europeană fabricile de zahăr au stocuri foarte mari de zahăr, în România nu există aceste stocuri de zahăr, și, în aceste condiții, fabricile, ca să plătească această taxă de restructurare..., deci, mai bine zis, este o taxă ca să ne închidem fabricile de zahăr. Uniunea Europeană zice: domnule, pentru orice fabrică ce se închide, care depune o cerere, primește 5-6 milioane de euro și se închide fabrica.

Ca inginer agronom, eu consider că România nu-și poate permite să facă acest lucru. Fiindcă, pentru noi, pentru România, creșterea sectorului zootehnic are o influență foarte mare și datorită sfeclei de zahăr, care trebuie să se cultive cel puțin câțiva ani în țara românească.

De aceea, eu consider — și astăzi, în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice am avut o discuție legată de acest aspect —, eu consider că trebuie găsită o modalitate de a-i ajuta pe producătorii de zahăr să iasă din această situație, care este foarte atractivă pentru ei.

Eu atenționez că, în condițiile în care o să lăsăm ca fabricile de zahăr să-și plătească această taxă, România, în doi ani de zile, nu mai cultivă niciun metru pătrat de sfeclă de zahăr, pentru zahăr.

De aceea, v-aș ruga foarte mult — și conducerea ministerului, și Guvernul actual —, de a se găsi o modalitate de a salva, chiar dacă fabricile de zahăr din țara românească nu mai sunt românești — aici este problema. Și, atunci, există această tendință să spui: domnule, nu ajutăm, că sunt fabrici străine. Eu cred că acum trebuie să ne gândim mai mult la producătorii agricoli decât la procesatorii de sfeclă de zahăr.

Vă mulțumesc.