Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2017
Declarații politice · retrimis
Marius Alexandru Dunca
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Județul Brașov, cu extindere asupra întregii Regiuni Centru, are nevoie de un spital clinic de urgență modern, monobloc, care să înglobeze în același spațiu toate secțiile de specialitate și să aibă cel puțin 1.400 de paturi.
În acest moment, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov funcționează în cinci clădiri aflate în dispersie teritorială, care împiedică buna desfășurare a actului medical și soluționarea în timp util a situațiilor de maximă urgență.
Terenul, în suprafață de 11,45 hectare, este în proprietatea statului și în administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, astfel că propunem trecerea acestuia în domeniul public al municipiului Brașov, pentru a fi demarate procedurile de construcție.
Inițiativa legislativă reprezintă dorința tuturor brașovenilor și a celor care pot beneficia de existența unui nou spital clinic de urgență la Brașov. În acest sens, vă adresez rugămintea de a sprijini această inițiativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.