Vă voi da citire moțiunii simple cu tema „Neșansa învățământului românesc: guvernarea PNL și Cristian Adomniței au adus educația în pragul colapsului”.
Situația deosebit de gravă cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc este cauzată în principal de lipsa unei strategii clare, a unor politici care să aducă predictibilitate, eficiență, transparență, compatibilizare cu sistemele și structurile similare din Uniunea Europeană. Mandatul ministrului liberal Cristian Adomniței a „conservat” aceleași deficiențe de sistem în învățământul românesc. Aceste tare sunt confirmate de evaluări externe, precum clasamentul Shanghai al universităților – nicio instituție românească nu se regăsește în primele 500 ale lumii –, precum și de evaluări interne, cum sunt raportul Miclea – învățământul este „ineficient”, „nerelevant”, „inechitabil” și „de slabă calitate” –, evaluarea SAR 2007 – „fabrică autohtonă de mediocritate” – sau evaluarea EDU CER – învățământul este „încremenit în paradigma comunistă a ultimilor 30–40 de ani”.
Guvernul din perioada postintegrare a ratat o serie de oportunități oferite de integrarea europeană care, din punct de vedere al educației, nu a fost utilizată la potențialul ei. În multe cazuri, integrarea europeană a fost deturnată în interesul perpetuării mediocrității din sistem. Deși a beneficiat de cel mai mare buget postdecembrist, ultima perioadă de guvernare:
– nu a reușit o execuție bugetară care să asigure o bază materială de calitate;
– nu a reușit stoparea improvizațiilor din sistem;
– nu a reușit adoptarea unui nou cadru legislativ care să asigure structura necesară dezvoltării unui învățămînt de calitate;
– nu a reușit crearea cadrului național al calificărilor;
– nu a reușit să mărească substanțial atractivitatea profesiilor didactice;
– nu a reușit reformarea metodelor de promovare în învățământul superior;
– nu a reușit utilizarea eficientă a fondurilor disponibile în sistemul de cercetare-dezvoltare;
– nu a reușit să sporească atractivitatea școlii;
– nu a reușit să scadă violența în școli;
– nu a reușit să scadă abandonul școlar;
– nu a reușit să obțină creșterea calității învățământului, atât preuniversitar, cât și universitar, și nu a reușit să identifice și să anihileze breșele sistemului care permit corupția în mediul școlar și universitar.
1. Este adevărat că salariile profesorilor au crescut, inclusiv în ultimul an de mandat al domnului ministru. Fără diferențierea salarizării în funcție de performanțele și rezultatele muncii, banii injectați în salarii nu-și produc efectul dorit. Atâta timp cât salarizarea se face după grade și vechime, fără a se ține seama și de rezultatele și performanțele individuale, tinerii vor fugi de cariera didactică, iar ceilalți profesori vor munci cu convingerea că, oricare ar fi prestația lor, salariul merge automat.
2. Este adevărat și faptul că au crescut investițiile pentru infrastructură, dotări și echipamente didactice. În lipsa rapoartelor postfinanțare, realizate de auditori neutri, de evaluarea eficienței cheltuirii banului public, nu se știe dacă banii investiți își produc efectele, iar realitățile din teren dovedesc că se nasc mari semne de întrebare. Lipsa de transparență, chiar și cea minimă, cerută de Legea nr. 544/2001, face ca suspiciuni mari să planeze asupra corectitudinii licitațiilor, derulării contractelor și achitării facturilor. Procedurile greoaie, complicate și netransparente, alocarea târzie a banilor au făcut ca, în noiembrie 2007, 200 de milioane de euro destinați infrastructurii din educație, necheltuiți, să se întoarcă la buget. Astfel, bugetul educației a scăzut sub nivelul minim prevăzut de lege, de 6% din PIB. Se pare că pentru guvernul liberal și miniștrii săi legea este o chestiune opțională.
Programele de sprijin social, deși bine-venite, se adresează tuturor elevilor, chiar și acelora care, prin poziția economică a părinților, nu au nevoie de ele. Pe de altă parte – și aici lipsesc studii credibile de evaluare, care să explice de ce –, în ciuda acestor programe, abandonul școlar crește în loc să scadă. Promisiunile bombastice de genul „un laptop pentru fiecare elev” rămân simple promisiuni demagogice sau, acum, în prag de campanie, se transformă în adevărate „tunuri” menite să alimenteze pușculița de partid.
Pachetul de legi, „marea realizare” a ministrului Adomniței, se încadrează foarte bine în simbolul eminescian: „Era pe când nu s-a zărit,/Azi _îl_ vedem, și nu e.” Principalul obiectiv al pachetului, descentralizarea, s-ar fi putut realiza cu ajutorul legislației deja existente: Legile nr. 354 și nr. 349, legi organice, ignorate cu bună știință de ministrul Adomniței,
cu termen de intrare în vigoare deplină la data de 1 ianuarie 2008. Poate domnul ministru Adomniței nu cunoaște prevederile referitoare la răspunderea ministerială, dar nerespectarea cu bună știință a acestor prevederi capătă conotații penale.
Modul în care a fost conceput pachetul de legi privind educația, fără o diagnoză, fără o strategie prealabilă, fără un pact al forțelor politice și al societății civile de susținere a educației, fără clasificarea obiectivelor pe termen mediu și lung, a dus la contestarea sa de către majoritatea actorilor sistemului educațional.
Astfel, o asociație de studenți apreciază că „pachetul de legi ale educației a devenit motiv de dispută în an electoral”, iar Federația Educației Naționale respinge acest pachet, considerând ca aberante proiectele de legi care, supuse dezbaterii publice, au provocat peste 10.000 de amendamente. „Marea realizare” este constatată și de Comisia prezidențială pentru educație, de profesori, experți, analiști, care apreciază că suntem în absența unei legi a salarizării după performanțele și rezultatele muncii, a clasificării prealabile a unor concepte importante: titularizare, descentralizare, autonomie universitară etc.
Se poate spune că pachetul de legi „cârpește” doar vechile legi, dar nu aduce o viziune nouă și europeană asupra educației din Europa. Există șanse minime ca acest pachet de legi să treacă de Parlament, ceea ce face ca educația, definită în programul de guvernare drept „principala resursă de dezvoltare a țării”, să stagneze în continuare în aceeași paradigmă a ultimilor 30–40 de ani. Scopul a fost pur politicianist, având ca unic obiectiv campania electorală pe bani publici. S-au tipărit mii de broșuri cu textele legilor propuse, cu coperți în culorile PNL, și s-au organizat dezbateri cu rol propagandistic în centrele de județ, cheltuindu-se fonduri mari din banii învățământului.
Chiar și așa, pachetul de legi propus de ministrul Adomniței conține prevederi contrare intențiilor declarate: direcțiile județene de învățământ rămân în subordinea ministerului, adică o descentralizare „în sens invers”; nu există prevederi clare referitoare la descentralizarea curriculară; directorii vor da concurs tot în fața unor comisii formate din inspectorii numiți de minister, până și directorii din învățământul privat ar urma să fie numiți tot de minister. Curat descentralizare!
Amânarea prezentării acestui pachet de legi în Parlament până la vacanța de vară a Parlamentului dovedește, încă o dată, neseriozitatea demersului ministrului Adomniței. Mai mult: de curând, acesta a anunțat că renunță să mai promoveze legile în Parlament, conștient fiind că oricum nu ar trece și s-ar putea transforma într-un bumerang politic.
Cea mai mare deficiență a sistemului nostru de învățământ, perpetuată și adâncită sub mandatul ministrului Adomniței, este prăpastia căscată tot mai adânc între structura pe filiere a școlilor noastre și piața muncii. Astfel, în momentul de față se pregătesc în filiera teoretică 45–50% dintre elevi pentru un segment de 10–15% din piața muncii românești și europene, iar în filiera tehnologică și Școala de arte și meserii se pregătesc doar 30–35% dintre elevi pentru un segment de 80% din piața muncii. Aceasta este una dintre explicațiile deficitului imens de personal calificat din domeniul
construcțiilor, serviciilor, auto, agricultură și industrie alimentară.
Evaluarea calității educației, în ciuda Legii calității, apărută în 2005, nu-și atinge nici pe departe scopul pentru care a fost inițiată. În pofida directivei europene 45013, care spune că evaluarea externă trebuie să fie făcută de o terță parte, singurele agenții care fac evaluare externă în România sunt cele create de stat, ARACIS și ARACIP. Nici actualul ministru liberal al educației n-a înțeles că evaluarea calității la furnizor nu poate fi obiectivă și credibilă. Atât de puțin a înțeles, încât tezele unice promovate de Domnia Sa au condus, din cauza metodologiei greșite ce prevedea supravegherea elevilor de către propriii profesori, la rezultate conform cărora o treime din elevii României sunt genii. Modul în care a fost organizat Bacalaureatul 2008 a fost apogeul manifestării incompetenței, amatorismului și iresponsabilității celor ce conduc Ministerul Educației. Am asistat la un scandal național care a evidențiat un pericol major pentru națiune: riscul ca școala românească să devină o promotoare a „educației” pentru fraudă, ceea ce ar zădărnici orice efort al diminuării și eradicării corupției în România.
Învățământul superior rămâne în continuare o fabrică de făcut bani din taxele încasate de la studenți, cărora le „vinde”, în schimb, „iluzii” pe o hârtie numită diplomă. Profitând de naivitatea elevilor, părinților și studenților, de lipsa de control al calității din partea agenției ARACIS, unele universități de stat și private funcționează în regim de entități comerciale motivate de profituri cât mai mari. Rectorii, decanii și celelalte organisme de conducere din universități profită, umflându-și buzunarele proprii, de complicitatea statului, răspunzator pentru certificarea serviciilor educaționale, de lipsa de competiție, și încasează sume uriașe de la studenți și/sau de la bugetul de stat pentru a furniza pieței muncii tineri cu „diplome”, hârtii fără acoperire în cunoștințe, deprinderi și aptitudini. Aceasta este perspectiva oferită tinerilor de învățământul românesc în momentul de față.
Situația îndeplinirii obiectivelor din programul de guvernare
Deși finanțarea pentru educație a crescut, inclusiv salariile personalului din învățământ, totuși principalele obiective n-au fost atinse.
Astfel, accesul egal și sporit la educație: există încă o discrepanță uriașă a mediului urban față de cel rural. Sigur, nu se pot face minuni în patru ani. Grav este faptul că nu există rapoarte postfinanțare, care să informeze contribuabilii pe ce s-au cheltuit banii publici. Abandonul școlar a crescut în loc să scadă, fiind dublu față de media europeană. Nu se știe de ce programele sociale adresate elevilor și familiilor fără resurse materiale nu și-au atins scopul.
Al doilea obiectiv: calitatea ridicată a educației și pregătirea societății bazate pe cunoaștere.
Legea calității educației nu este funcțională la 3 ani de la apariție. Agențiile create de stat, ARACIS și în special ARACIP, nu sunt credibile, pentru că nu sunt neutre, așa cum cere Uniunea Europeană.
Descentralizarea și depolitizarea sistemului educativ nu s-au realizat. Se poate vorbi, în timpul mandatului domnului Adomniței, de o politizare fără precedent a administrației școlare, de îndepărtarea abuzivă și ilegală din funcții a
inspectorilor și directorilor cu altă orientare politică decât cea a ministrului și numirea la fel de abuzivă și ilegală a clientelei politice, prin concursuri trucate.
Transformarea educației în resursă de bază a modernizării României
Nici acest obiectiv din programul de guvernare nu a fost realizat. Discrepanța dintre structura pe filiere a învățământului și structura pieței face ca acest obiectiv să fie departe de realizare.
Considerarea investiției în capitalul uman ca investiția cea mai profitabilă pe termen lung
Nu s-a realizat decât în partea de creștere a finanțării, condiție necesară, dar nu și suficientă. Refuzul elaborării unei noi legi a salarizării care să ofere salarii diferențiate pe baza performanței individuale este o piedică în stimularea calității actului educațional.
Reconstrucția învățământului în mediul rural
Nu s-a realizat. Copiii din mediul rural sunt în continuare discriminați, șansele lor de a urma ciclul liceal și de a ajunge în universități fiind minime. Cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar, 1.025 de elevi săraci din mediul rural sunt privați de ministrul Adomniței de dreptul oferit prin Legea nr. 32/2008 de a primi o bursă care să le asigure continuarea studiilor în școli și licee de prestigiu de la oraș, pentru că funcționarii plătiți cu bani grei de minister nu au elaborat încă o metodologie de aplicare a legii.
Combinarea eficientă a educației de elită cu educația generală
Nu s-a realizat. Mai mult, tezele unice amestecă grosolan și populist educația de elită cu cea generală.
Compatibilizarea europeană și scoaterea învățământului românesc din izolarea din ultimii ani
Nu s-a realizat. Nicio universitate din România nu se află în primele 500 de universități din lume, iar evaluări internaționale – PISA 2006 – plasează România pe un dezonorant loc 47 din 57 de țări.
Dezvoltarea instituțională a educației permanente
Nu s-a realizat. Actualmente, educația permanentă este de 10 ori mai redusă decât în Uniunea Europeană.
După ce l-a numit la conducerea educației pe cel mai slab ministru al ultimilor 18 ani, care trebuia schimbat de mult, PNL face dovada că acest domeniu prezintă importanță numai în măsura în care poate fi folosit pentru pușculița de partid și pentru aducerea de voturi.
Cu ferma convingere că se află deasupra legii, ca toți miniștrii PNL de altfel, Cristian Adomniței împinge sistemul educațional spre colaps. Haosul, provizoratul și amatorismul sunt coordonatele trasate sistemului de învățământ de guvernarea PNL.
Banii publici sunt folosiți fără nicio reținere pentru mita electorală, singura speranță a liberalilor de a mai obține ceva voturi pentru a putea rămâne pe scena politică.
După ce în ultimii ani fonduri de ordinul milioanelor de euro au fost alocate pentru infrastructura din învățământ, iată că un nou început de an școlar debutează cu mii de unități de învățământ – circa 40% din total – care, din nou, vor funcționa fără autorizație sanitară. Se pune întrebarea firească: Unde sunt banii cheltuiți pentru infrastructura școlară, dacă nu asigură nici măcar condițiile minime de igienă?! Răspunsul la această întrebare ar trebui dat de organele abilitate ale statului: Curtea de Conturi și DNA.
Iată câteva exemple:
– în județul Gorj: din 777 de unități de învățământ, doar 430 au autorizație sanitară de funcționare;
– în Constanța: din 553 de unități de învățământ, doar 327 au această autorizație;
– în județul Argeș: aproximativ 60% din unități nu îndeplinesc condițiile sanitare de funcționare;
– în județul Vâlcea: 216 școli neautorizate din mediul rural pentru că nu au canalizare și apă curentă;
– în județul Iași: din cele 833 de școli din mediul rural, 145 nu au solicitat autorizația sanitară de funcționare, iar 220 nu au această autorizație.
Culmea ironiei, și în București, Capitala țării, unde domnul Popescu-Tăriceanu ne anunță că va candida pentru un nou mandat de prim-ministru, multe școli și-au deschis porțile la 15 septembrie fără autorizație sanitară de funcționare.
După ce în campania electorală pentru primăria Iașilor banii publici au fost folosiți de domnul Adomniței, prin intermediul rudelor și acoliților de la ANT, pentru propria campanie la alegerile locale din acest an, acum, pentru campania parlamentarelor, domnul ministru alocă sume de la bugetul de stat cu prioritate către primăriile din colegiul în care candidează și către județul Iași. Astfel, a șasea parte din suma totală alocată la nivel național pentru lucrări de reparații și întreținere a unităților de învățământ a fost direcționată către județul Iași, iar partea cea mai însemnată a acestor sume a luat calea primăriilor din colegiul în care candidează Adomniței.
Aceeași politică „cu delicatețuri” se face și când vine vorba de alocarea microbuzelor școlare, care au devenit noua monedă de schimb – microbuze contra voturi pentru PNL.
În ceea ce privește asigurarea fondurilor de campanie, domnul Adomniței nu dă înapoi de la organizarea unor licitații cu „destinatar” garantat, așa cum este aceea pentru achiziționarea a 445.000 de computere în valoare de aproximativ 184 de miloane de euro. Caietul de sarcini cuprinde o cerință obligatorie care stabilește fără greș singura firmă care se poate încadra în acest profil. Credem că este cazul ca DNA să se autosesizeze în legătură cu această situație. O anchetă serioasă în acest caz, care să revadă și antecedentele afacerilor în domeniul IT ale acestui minister, inclusiv din ministeriatul PSD, va putea dezvălui cât de amplă este frauda în această zonă, cu concursul unor foști sau actuali demnitari și spre paguba a milioane de elevi care au dreptul la o școală de calitate.
În concluzie, oricâți bani s-ar aloca educației și cercetării, fără o viziune coerentă, modernă, europeană asupra direcțiilor de urmat, fără respectarea legii la cheltuirea fondurilor publice, ajungem doar la irosirea acestor fonduri, la deturnarea lor către clientela politică și pușculița de partid, aducându-se grave prejudicii unui domeniu de activitate de importanță strategică pentru națiune, punându-se în pericol securitatea socială și economică a țării.
Semnatarii prezentei moțiuni constată că Guvernul Tăriceanu II nu a respectat dreptul fundamental la învățătură consacrat de art. 32 din Constituție și invită toate formațiunile politice să li se alăture în vederea susținerii prin vot a acestei moțiuni simple prin care cerem primului-ministru:
1. să propună revocarea din funcție a domnului Cristian Adomniței;
2. eradicarea practicii de utilizare ilegală a fondurilor publice destinate educației;
3. anchetarea de către organele abilitate ale statului a abuzurilor făcute de actuala conducere a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului;
4. investigarea de către Corpul de Control al primuluiministru a modului în care au fost transpuse în fapt obiectivele specifice educației din programul de guvernare aprobat de Parlament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.