Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2010
procedural · respins
Ion Toma
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Domnule ministru,
Stimați colegi,
Subsemnații, senatori ai Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC din Senatul României, am depus prezenta moțiune simplă cu tema: „Guvernanți, opriți umilirea pensionarilor și militarilor români!”, ca urmare a declarațiilor politice ambigue și a acțiunilor inconsecvente ale domnului Gabriel Oprea, ministrul apărării naționale, moțiunea reprezentând un răspuns politic legitim, dar, mai ales, necesar în cadrul dezbaterii din sectorul pensiilor.
Menționăm că moțiunea a fost semnată și de liderul Grupului parlamentar al PNL Puiu Hașotti și de viceliderul Grupului parlamentar al PNL Mario Ovidiu Oprea.
În domeniul pensiilor, actuala lege în vigoare, Legea nr. 19/2000, avea menirea de a adapta situația pensionarilor la noile realități socioeconomice, în special de a aduce puterea de cumpărare a pensiei mai aproape de evoluția prețurilor și a veniturilor de natură salarială, având în vedere că venea la zece ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
În cei zece ani care au trecut de la adoptarea Legii nr. 19/2000 s-au adus sute de modificări și completări, prin care legea a fost îmbunătățită, și era de așteptat ca actuala putere, în dorința de a schimba tot în toate, să-i dea o coerență mai atentă. Cred că era mai cinstit ca seniorii acestei țări să aibă parte de bătrâneți tihnite, din respect pentru munca pe care au depus-o în fabricile și uzinele acestei țări, care exportau produse în toată lumea și aduceau faimă României, și din respect pentru munca țăranului român, care susținea consumul din rodul ogoarelor noastre.
Pentru toate acestea și multe altele, care pot fi enumerate, sute de mii de pensionari stau cu sufletul la gură pentru că nu știu dacă mâine vor mai avea bani pentru medicamente, nu știu dacă vor mai avea bani să-și ajute copiii, care, la rândul lor, rămân pe drumuri sau, din fericire, mai au un loc de muncă plătit doar atât cât să-și ducă zilele de azi pe mâine.
În ciuda zecilor de proteste și a sutelor de ore de dialog și dezbatere, Guvernul Boc a venit, chipurile, cu un proiect așa-zis nou, al cărui cuprins este în proporție de peste 95% textul actualei Legi nr. 19/2000.
În fapt, Guvernul vrea să se laude cu o nouă lege, copiată după cea veche, denumită altfel numai pentru că legea interzice ca denumirea unui proiect de act normativ nou să fie aceeași cu a unei legi în vigoare, însă ceea ce trebuie să ne alarmeze este faptul că Proiectul legii pensiilor propus de actualul Guvern aduce grave prejudicii materiale și morale tuturor categoriilor de pensionari, mai cu seamă pensionarilor militari din România.
Fără a exclude nicio categorie de pensionari, în ceea ce privește pensiile militare, credem că este de comentat duplicitatea ministrului apărării naționale în modul de abordare a problematicii, a interesului pe care îl manifestă în susținerea militarilor, chiar cu riscul demisiei, contradicțiile dintre acesta și membrii Guvernului, dar și subordonarea față de prim-ministru privind propunerea de recalculare a pensiilor mai mari de 3.000 de lei. Demersul de susținere a pensiilor militare trebuia să înceapă mult mai devreme.