Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2020
other
Ion Marcel Ciolacu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
**:**
## Domnule președinte,
## Domnule premier,
Am văzut o mostră de tragism dramatic din partea – și nu e o greșeală de formulare – din partea PSD.*
Am văzut și optimismul entuziast din partea PNL. Hai să vorbim cumva și despre ceea ce înseamnă, concret, actualul context pentru economie.
Și, domnule premier, v-am auzit de dimineață vorbind despre starea de alertă maximă. O metaforă – nu-i așa? – interesantă și cu conținut.
Ce-ar fi dacă am vorbi și despre starea de alertă maximă în economie sau, mai degrabă, starea de prioritate maximă în economie?
Și spun asta pentru că mi-aș fi dorit, domnule prim-ministru, să vă aud detaliind un pic mai mult despre acest program, IMM INVEST. Pentru că e un program care s-a născut gata înțepenit. A plecat de la o premisă complicată, greu de aplicat, fără certitudini că va funcționa, bine capitonat în declarații de marketing. Dar, pentru garanțiile promise, antreprenorilor li se cerea, practic, să riște cam tot ce aveau, ignorând, practic, situația reală prin care trec aceste companii. Și, în loc să creeze într-adevăr speranță, acest program, în realitate, mai creează o îngrijorare în plus.
Dar, dincolo de asta, pentru că v-am auzit vorbind despre planuri grandioase – foarte frumos... Dar, în mod concret, astăzi, antreprenorii români nu au prea multe opțiuni. N-o aveau decât pe aceasta. Și, de aceea, niște zeci de mii au reușit să treacă peste blocajele cabalei mondiale care a sabotat site-urile*