Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Virgil Daniel Popescu
Discurs
## Domnule președinte,
## Dragi colegi,
Am căzut cu toții de acord că este un proiect de lege foarte bun de oprire a risipei alimentare.
Ceea ce nu înțeleg eu este cum cel mai performant ministru al Guvernului Tudose, domnul ministru Daea, într-un an de zile, nu reușește să pună în aplicare această lege și acum ne mai cere încă șase luni. Ne cere încă șase luni, până prin 30 iunie 2018, ca apoi să ne mai ceară probabil încă șase luni, dacă s-o mai găsi acolo, n-o fi remaniat.
Partidul Național Liberal se va abține de la acest lucru și, dacă cu adevărat credeți că este un proiect foarte bun, haideți să respingem ordonanța și, până în 31 decembrie, așa cum este legea, ministerul să se conformeze. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.