Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 noiembrie 2010
procedural · adoptat
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Dragi colegi,
Declarația politică este intitulată „Uniunea Europeană le va face zile negre demagogilor din România”.
Politicienii obișnuiți să trăiască din demagogie au acum motive să fie triști. Vremurile când administrau cu inconștiență resursele țării și transformau în circ campaniile electorale sunt pe sfârșite. Europa s-a trezit din letargie și pune opreliști derapajelor financiare.
După cum știți, țările membre ale Uniunii Europene au convenit în ultimul Consiliu European să creeze un mecanism de supraveghere a dezechilibrelor macroeconomice la nivel național.
De asemenea, bugetele statelor membre trebuie să fie conforme cu standardele fiscale ale Uniunii Europene. În caz contrar, vor exista sancțiuni severe aplicate de Comisia Europeană. Prin urmare, orice măsură sau promisiune populistă care va provoca instabilitate financiară va fi taxată imediat de Bruxelles.
Astfel, cine va mai vântura așa-zisele măriri de salarii și investiții imense în ochii electoratului va trebui să
demonstreze cu creionul pe hârtie că este o propunere realistă. De acum, controlul deficitelor bugetare și al datoriilor publice va sta la baza oricăror planuri de guvernare, iar răspunderea pentru eșecul administrării unei țări va fi mai vizibil și cuantificabil în bani. La fel de vizibilă este și ipocrizia criticilor aduse de opoziție unui Executiv care ia măsuri nepopulare tocmai pentru corectarea unor astfel de derapaje financiare.
Prin urmare, probabil că tristețea cea mai mare va fi în rândul socialiștilor europeni. Excesele nesăbuite ale statului social sunt îngrădite măcar prin presiunea actualei crize, dacă nu a fost posibil prin bun-simț și rațiune. Toți politicienii trebuie să înțeleagă că nu pot cheltui ceea ce nu au și nu pot să arunce pe umerii altor generații propria lor nesăbuință. Singurul regret pe care îl putem avea este că hotărârea nu a venit cu câțiva ani mai devreme. Atunci, probabil că și demagogii de profesie din România ar fi fost împiedicați să îngroape țara în datorii și deficite enorme, poate că premierii și finanțiștii guvernelor ar fi administrat mai responsabil resursele statului, iar efectele crizei ar fi fost mai blânde.
Istoria nu se face însă cu „ce-ar fi fost dacă”... Este bine totuși că noul acord al Consiliului European, ce va fi supus votului până la sfârșitul anului 2010, arată că învățăm ceva din această istorie, iar pentru a ne consolida cu toții perspectivele de viitor nu trebuie decât să procedăm la fel și în Parlamentul României. Până atunci, poate că membrii opoziției vor binevoi să se întoarcă la lucru, chiar dacă votarea acordului ar însemna diminuarea populismului cu care s-au obișnuit să defileze.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .