Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2015
Informare · adoptat tacit
Dan Coriolan Simedru
Discurs
## **Domnul Dan Coriolan Simedru:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnă ministru,
Doamnelor și domnilor deputați,
Din unificarea într-o singură structură administrativă, condusă de un secretar de stat, a Inspecției Muncii și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială rezultă o construcție de tip struțocămilă, extrem de periculoasă și de toxică pentru funcționarea și organizarea relațiilor de muncă.
Prin reorganizarea stabilită de Ordonanța Guvernului nr. 86 din 2014 nu se realizează niciun fel de reformă instituțională și niciun fel de eficientizare a activității, asociindu-se, de fapt, în aceeași instituție două activități care nu au nimic în comun decât apartenența la aceeași structură ministerială.
Prin ordonanța în discuție se stabilește, la art. 5, că se preiau atribuțiile și structurile organizatorice existente, ceea ce conduce la concluzia că scopul urmărit nu este cel de întărire instituțională, ci de atingere a unor scopuri de natură politică.
S-a ajuns la o situație paradoxală. Astfel, un partid de stânga, cum este PSD-ul, care se revendică de la valori și principii sociale, acționează fățiș în mod distructiv și dinamitează un sistem pe care ar trebui să-l protejeze.
Cum poți întări instituțional activitatea de control în domenii importante ale economiei naționale, cum sunt cele din domeniul relațiilor de muncă? Și avem aici combaterea muncii la negru, securitatea și sănătatea în muncă, supravegherea pieței muncii și reducerea evaziunii fiscale, când se asociază această activitate cu gestionarea sărăciei, venitul minim garantat, plata ajutorului de încălzire, servicii și
programe de asistență socială a vârstnicilor și copiilor... Nimic mai fals și mai ipocrit!
Dacă s-ar fi dorit întărirea capacității instituționale a Inspecției Muncii, Ministerul Muncii ar fi trimis în Parlament Proiectul legii privind statutul inspectorului de muncă, așa cum prevede art. 16 alin. (2) din Legea nr. 108/1999. Însă timp de 15 ani Ministerul Muncii nu a acționat în niciun fel pentru creșterea eficienței sistemului. Iar acum doamna ministru Rovana Plumb îl desființează prin așa-zisa reorganizare.
Chiar și numai la o analiză sumară se poate observa starea de incompatibilitate din interiorul acestei structuri. Astfel, prestațiile sociale efectuează plata, iar inspectorii de muncă și securitate socială din interiorul aceleiași structuri controlează.
După această logică, de ce nu unificăm, de exemplu, Romsilva cu Inspectoratul de Regim Silvic? Sau Ministerul de Finanțe cu Curtea de Conturi? Și asta doar pentru că în mintea unora această acțiune ar reprezenta o întărire instituțională și o eficientizare a activității.
Pagubele din sistemul asistenței sociale cauzate de plăți necuvenite Guvernul nu a considerat necesar să le mai recupereze, adoptând în acest sens un act de amnistie fiscală. În schimb, același Guvern se ocupă de reorganizări nocive pentru sistem, cum este cea de față.