Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2016
other · adoptat tacit
Marian Neacșu
Discurs
## Domnule președinte,
După cum știu eu, în ordinea de zi aprobată la Biroul permanent astăzi urmează să discutăm niște proiecte legislative – cele pe care le-am dezbătut astăzi, cu cele care prin vot au fost introduse astăzi – și mai este și solicitarea Parchetului General privind începerea urmăririi penale pentru colegul nostru, Păun Nicolae.
Eu cred că, până la urmă, în măsura în care colegii noștri liberali și-au luat rezerva de a nu fi prezenți în sală în momentul acesta, nu cred că au ceva de-a face cu proiectele legislative, că le-au votat.
Și nu cred că putem să începem sesiunea de vot final dacă nu avem cvorum, pentru că lipsește Grupul liberal, care nu a ținut să fie prezent, în opinia noastră, la votul cu bile privind solicitarea procurorului general referitoare la cererea de reținere și arestare a domnului Păun Nicolae.
Acesta este punctul de vedere al meu, personal. Bănuiesc că și al grupului nostru parlamentar, pentru că, altcumva, colegii noștri ar fi fost aici.
În măsura în care nu sunt aici la deschiderea ședinței de vot final și dumneavoastră veți constata că nu e cvorum, deși colegii noștri sunt aici – de la UNPR, de la ALDE, de la PSD, lipsește Grupul Partidului Național Liberal –, este foarte clar că au vrut să boicoteze acest vot final. Pentru mine altă explicație nu există.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.