Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2010
procedural · respins
Iulian Urban
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 20–25 septembrie a.c.
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Într-adevăr, este de lăudat faptul că Guvernul între timp și-a schimbat poziția, astfel încât susține adoptarea acestui act normativ, întrucât la comisie reprezentantul Guvernului avea un alt punct de vedere.
Ținând cont de faptul că în proporție de peste 75% condamnările la CEDO pe care România le primește vin pe fondul incoerenței legislative, eu cred că merită să încercăm să facem această schimbare. Pentru că organismul care se ocupă de verificarea conformității unei inițiative legislative cu practica judecătorească a CEDO este Consiliul Legislativ, acesta, în momentul în care va da un aviz pe un proiect de lege, pe o inițiativă legislativă, nu are decât să verifice jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât, plecând de la această premisă, să sperăm că aceste condamnări pe care România le are la CEDO vor fi din ce în ce mai puține, cel puțin în ceea ce privește coerența legislativă cu care legiferează Parlamentul României.
Nu trebuie să uităm, pe de altă parte, că România trece, din punct de vedere al jurisprudenței, printr-o schimbare. În recent adoptatul Cod de procedură civilă, am făcut deja primii pași către tendința ca jurisprudența să devină izvor de drept. Jurisprudența Curții Constituționale, chiar dacă se modifică, este izvor de drept, pentru că, în momentul în care se pronunță o decizie de neconstituționalitate asupra unui text de lege, el se întoarce în Parlament, iar Parlamentul este obligat să pună acel text de lege în conformitate cu dispozițiile cuprinse în hotărârea pe care o dă Curtea Constituțională.
Eu cred că, în condițiile în care România rămâne în continuare, din nefericire, campioană la condamnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la nivelul Consiliului Legislativ merită să facem această schimbare, să încercăm să vedem dacă nu cumva atunci când Consiliul Legislativ ne va indica în avizele pe care ni le dă faptul că o inițiativă legislativă vine în conformitate sau nu cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cel puțin acea jurisprudență care vizează cazurile în care a fost implicată România, vom face un pas înainte, încercând să ieșim din această zodie nefastă a condamnărilor la CEDO.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.