Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Victor Paul Dobre
Discurs
## Domnule președinte,
Grupul PNL vă propune retrimiterea la comisie a acestei propuneri legislative, întrucât există o serie de aspecte care trebuie rediscutate, având în vedere implicațiile.
Și, ținând cont de faptul că termenul constituțional este la începutul lunii martie, nu cred că e o problemă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 215, astfel încât, ulterior constituirii consiliului local, validarea sau invalidarea unor mandate să se facă pe baza propunerii comisiei de validare, prin ordin al prefectului, care se va emite în termen de două zile de la data înregistrării propunerii comisiei de validare. De asemenea, ședințele consiliului local sau județean să se desfășoare legal, în prezența majorității consilierilor locali sau județeni în funcție, cu excepția situației în care în ședința respectivă se propune validarea sau invalidarea unuia sau a mai multor mandate de consilieri locali sau județeni noi, dacă validarea ar asigura prezența majorității consilierilor locali în funcție, precum și a celor județeni.
În urma dezbaterilor, cele două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 215, propunere legislativă care face parte din categoria legilor organice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.