Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Antal István
Discurs
## Domnule președinte,
Îmi pare rău că s-a intrat în discuții pe fond. Am și eu vreo 20 de pagini pentru a susține acest proiect de lege, dar probabil la dezbaterea care va urma după retrimiterea la comisie o să am șansa de a-mi expune punctul de vedere.
Am venit cu un argument în plus pentru retrimitere, domnule președinte. Nu ni s-a prezentat, a fost o scăpare a noastră, studiul de impact, în comisie, întocmit de firmă, la care, pe vremea respectivă, ministerul a solicitat răspunsuri la peste o mie de întrebări. Și cred că dacă ni se va prezenta studiul de impact și stadiul actual și din punct de vedere juridic al acestei probleme atunci vom putea decide în cunoștință de cauză și solicit încă o dată retrimiterea la comisie a proiectului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.