Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
other · respins
Vasile Mustățea
Discurs
Așa cum a spus și domnul președinte Filip, la amendamentele făcute de mine la această ordonanță votul a rezultat prin însumarea voturilor celor două comisii. Trebuie să fac precizarea că cele două comisii nu au lucrat împreună, ci separat.
La Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, din care fac parte, amendamentele au fost adoptate cu un cvorum de 6 la 4, câtă vreme în Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului au fost respinse cu un cvorum de 5 la 3. Printr-o însumare, pe care eu nu o înțeleg, au ieșit 9 voturi pentru și 9 voturi împotrivă.
În aceste condiții, domnule președinte, vă solicit să-mi dați posibilitatea să-mi susțin fiecare amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.